Warren Buffett este miliardar, ba primul ba al doilea bogat al lumii, asa ca nu insist. Josh are 37 de ani si este tobosar; a colaborat cu o sumedenie de formatii, cum sunt Guns N’Roses, Devo si Nine Inch Nails. Solo, Freese a lansat in urma cu zece ani un disc care se numea “Destroy The Earth As Soon As Possible” (banuiesc ca este un must pentru liderii G20) si, in urma cu o saptamana, al doilea album al sau - “Since 1972” - o realizare demna de luat in seama nu atat muzical, cat in termeni de marketing.

 

Pentru ca “Since 1972” este oferit lumii intr-o gama de preturi de la 7 la 75.000 de dolari. Cu 7 dolari descarci albumul, pentru 15 mai primesti si un DVD special. Sub 1.000 de dolari te bucuri de tricouri si convorbiri telefonice cu muzicianul, intre 1.000 si 10.000 iei lectii de muzica si masa cu artistul, ba chiar si lucruri din dulapul acestuia. Exemplarul de 20.000 de dolari s-a vandut - a fost vorba, desigur, de muzica, tricouri, autografe, un tur impreuna cu Josh prin Long Beach, suveniruri, dar si doua cantece compuse special pentru client si o lectie de muzica sau un masaj. Cu 75.000 de dolari poti cumpara plimbari cu Lamborghini, o excursie in undergroundul din Tijuana, lectii de trapez si lasagna gatita de sotie de rocker, cinci cantece cu dedicatie speciala; nu in ultimul rand te poti bucura de un secretar, timp de o luna de zile, in persoana aceluiasi Josh. In mod evident Josh Freese are propria filozofie asupra vietii, originala si nonconformista.

 

Aceeasi abordare nonconformista, de data asta a lumii businessului, o are Warren Buffett. Un exemplu asupra modului sofisticat in care priveste miliardarul lumea este modul in care isi controleaza greutatea.

Buffett a oferit copiilor sai cecuri nesemnate de cate 10.000 de dolari si le-a promis acestora ca le va semna daca peste o bucata de vreme va cantari mai mult. Iar copiii au inteles indata oportunitatea, ba, mai mult, au ales sa saboteze vointa nu prea darnicului lor tata: gustari, felii de pizza sau dulciuri impanzeau casa atunci cand Buffett era acasa.

 

Provocarea a tinut, insa, pentru ca miliardarul nu s-a lasat ademenit, iar cecurile au ramas nesemnate. Buffett a inteles ca provocarea trebuie maximizata pentru a obtine rezultate; simpla vointa de a nu manca nu este de ajuns si trebuie, pentru a ajunge la cele mai bune rezultate, sporite presiunile. Buffett este ceea ce unii specialisti in comportament numesc un sofisticat - cineva care isi intelege slabiciunile si construieste sisteme pentru a se lupta cu ele (alte tipuri sunt rationalii, care nu deviaza de la comportamentul optim si adecvat niciodata si naivii, care planuiesc sa inceapa dieta, inevitabil, “de maine”).

 

Buffett si Freese sunt personajele care mi-au umplut mie ziua in care o suma de naivi si rationali, grupati sub numele de cod G20 s-au adunat la Londra pentru a discuta despre criza. Nu a fost o zi pierduta, pentru ca miliardarul si muzicianul m-au facut sa ma gandesc la ce-i mai important, la ceea ce va veni.

 

“Since 1972” este un bun exemplu de marfa si marketing pentru viitor; simpla inregistrare a unui pachet de cantece nu mai este de ajuns - o marfa, chiar banala, va trebui sa aiba personaliate, sa atraga, nu numai prin pret, sa convinga (va amintiti, s-a gasit un cumparator care sa dea, in vremuri de criza profunda, 20.000 de dolari pe un concept - cantece, masaj, plimbare, ceva timp petrecut cu niste oameni interesanti).

 

Graitoare sunt si sumele. Nu-mi inchipui ca Freese este un sarantoc, doua decenii de cariera si numele formatiilor cu care a lucrat il aduc, lejer, in zona de sase zerouri. Si totusi, pentru niste amarate de zeci de mii de dolari, se angajeaza la tot felul de chestii - cantece compuse, plimbari, sa piarda timpul cu unul sau mai multi necunoscuti (chestiune de regula neplacuta).

 

Nu stiu cati ar face asta la noi, pentru ca sunt convins ca pentru multi romani, antrenati ani de zile intr-o competitie capitalista grabita si nebuna, 75.000 de dolari si cu atat mai putin 20.000 de dolari nu inseamna mare lucru. Sigur ca generalizez, nu vorbesc aici de Dan Bitman care sa-si plimbe si sa ia masa cu fanii, ci de oameni care sa se multumeasca cu un castig decent in schimbul caruia sa furnizeze un pachet de servicii onest si complet si corect.

 

Si de fapt ar trebui si chiar asa va fi - pentru ca toate zecile si sutele si miile de miliarde pompate de G20 in criza nu vor insemna altceva, in scurt timp, decat paradoxal, castiguri din ce in ce mai greu de obtinut, inflatie din ce in ce mai mare, un climat economic in care piata si mofturile clientului vor insemna din ce in ce mai mult.

 

Si vor trebui sa se comporte asemeni lui Buffett, care, rational si cumpatat si lucid, prefera sa se uite la mancare dar sa-si pastreze greutatea.