Unele au fost si au ramas improbabile. De exemplu, cea in care munca la computer este etichetata drept toxica sau aceea cu fabricantii de lenjerie barbateasca care vor realiza, intr-un tarziu, diferentele anatomice dintre un mascul si altul.

Pe de alta parte, o predictie m-a facut sa ridic sprancenele (nu pot numai una, am exersat): oamenii ar deveni asa de rezervati in privinta procesului electoral, incat participarea la vot scade sub doua procente; in final procesul democratic de participare la vot este abandonat in favoarea unui soi de loterie.

Foarte buna idee, nu? Intr-o lume murphyanista, trasul unui biletel, al unui pai sau datul cu banul se pot dovedi actiuni mult mai intelepte decat sfatul oricarui consultant, pentru ca divinitatea divinatiei este, fundamental, echilibrata si altruista. Si oricum campania electorala nu-ti prezinta toate fatetele unui candidat, asa ca, in loc de dispute sterile de genul “cine are dreptate si cine este idiot”, mai bine un oftat de “...ghinion, poate tura urmatoare”.

Ma gandeam la toate astea citind comentariile multe ale cititorilor editorialului de saptamana trecuta, scris de Cristi Hostiuc. Oamenii au reactionat, unii violent, altii blazat, altii sfatosi, la probleme comune, ce tin de dezvoltarea Romaniei sau de traiul in Bucuresti - salarii, imobiliare, comert, trafic, spatii verzi. Toata lumea a ignorat, insa, din cauza grabei, a reflexului umoral pe care ti-l trezeste simpla evocare a unui nume sau a unei situatii, au ignorat sau au atins tangential, ziceam, fundamentele situatiei.

Fundamentele sunt, de fapt, unul singur: in ultimele doua decenii Romania a avut parte de o administrare asa de rahitica, incat si daca recurgeam la solutia lui Brian Eno cu trasul la sorti, cred ca rezultatele ar fi fost mai bune. Iar cu cei care cred ca politicienii sunt oglinda natiei, incompetenti generati de incompetenta populara nu sunt de acord, pur si simplu pentru ca, personal, cred ca multi oameni au un simt al ridicolului, o buna-cuviinta mult mai dezvoltate decat altii.

Stiti cum a fost in Romania, asa ca nu insist; as vrea insa sa dau cateva exemple de ceea ce cred eu ca inseamna conducere, administrare responsabila.

Din ianuarie si pana in iunie 2008 Slovenia a asigurat presedintia Uniunii Europene. Este ceva ce i se intampla unei natiuni odata la un deceniu si jumatate, intr-o Europa cu 27 de membri. Pregatirile slovenilor au inceput insa din 2005: organizare, resurse umane, finantare, logistica, contacte la nivel politic pentru stabilirea prioritatilor si a aliantelor necesare. Cum administreaza Romania relatia cu Uniunea si cum se pregateste, cu cat timp inainte, nu pentru presedintie, ci pentru reuniunile uzuale, vedem cu totii.

Sa trecem oceanul si sa contabilizam: in New York sunt un milion de elevi. Din milionul de elevi pomenit, 37% nu termina liceul. Jumatate din cei 37% sunt minoritati. In randul minoritatilor sunt mai multi tineri in puscarii decat in licee sau scoli generale. In plus, avem de-a face cu o generatie idiot-tehnicizata, cum ii spun eu, care comunica pe internet, dar este lipsita de abilitati practice si care crede ca mancarea apare singura in frigider.

Departamenul pentru Educatie s-a aliat, in aceste conditii, cu Verizon si cu Samsung si au iscat programul “Million”, un experiment care isi propune sa atraga tinerii de partea luminoasa a fortei folosind un accesoriu drag tinerilor, telefonul mobil. Tinerii primesc un telefon special conceput, care devine un instrument de comunicare intre elevi si profesori, folosit pentru lucrul la teme si pentru testarea cunostintelor elevilor, totul ambalat intr-un program cu recompense in puncte sau mesaje de la rapperi cunoscuti. Programul poate avea sau nu rezultate favorabile; important este ca oamenii aceia au incercat. Din acest punct de vedere newyorkezii au tras paiul cel bun.

In alte parti oamenii orbesc. In India, de exemplu, tara care in urma cu doua decenii a aplicat ceea ce se numeste Revolutia Verde, un program de eficientizare a agriculturii bazat pe irigatii, tratamente si selectionarea soiurilor de plante; rezultatul a fost inzecirea productiei de orez intre 1968 si 1998 si triplarea productiei de cereale, cresteri care au eliminat orice temeri de foamete. Mai tarziu autoritatile au deveni mai preocupate de alte domenii, renuntand la sustinerea irigatiilor sau a creditarii fermierilor undeva spre finele deceniului opt. Rezultatul: foametea se face iar simtita, aceasta si pe fondul temerilor de criza alimentara aparute pe plan international. New York Times vorbeste de reducerea suprafetelor cultivate si de sinucideri in randul fermierilor coplesiti de datorii.

Guvernarea responsabila inseamna sa eliberezi si nu sa ingradesti, sa sustii si nu sa impovarezi, sa anticipezi si nu sa astepti miracole. Suna banal, dar la fel de banal pe cat este si realitatea: mancarea nu creste in frigider, iar comunicarea inseamna mai mult decat un schimb de SMS-uri.

Cristi a denumit textul sau “Nu trageti in Videanu pentru ca aveti salarii mai mari”; titlul meu a ramas in aceeasi zona, dar este numai strategie de marketing.