Relicve pentru noul an
Armando Tono, in Corriere della Sera, facea haz nu doar pe tema relicvelor sacre, ci si a celor laice, de la teasta lui Descartes la creierul lui Gorki. Dar obiceiul de a conserva relicve nu este un viciu crestin, ci e caracteristic tuturor religiilor si culturilor.
In cultul relicvelor actioneaza un soi de pulsiune pe care as defini-o drept mito-materialista, ce te face sa poti regasi ceva din puterea unei personalitati sau a unui sfant atingand parti din trupul acestuia - de altfel, o normala placere de anticar (ce il face pe un colectionar sa fie dispus a cheltui o avere nu doar pentru a detine primul exemplar editat al unei carti faimoase, ci si pentru ceea ce a apartinut unei persoane importante) si, in sfarsit (cum se intampla din ce in ce mai des la casele de licitatii americane), asa-numitele “memorabilia”, ce pot fi atat manusile (adevarate) ale lui Jacqueline Kennedy, cat si cele (false) purtate de Rita Hayworth in “Gilda”.
Pana la urma exista si factorul economic: a detine o relicva faimoasa reprezenta in Evul Mediu o pretioasa resursa turistica, intrucat atragea cohorte de pelerini, la fel cum astazi atrage turiste nemtoaice si rusoaice o discoteca de provincie de langa Rimini. Pe de alta parte am vazut la Nashville, Tennessee, multi turisti veniti special pentru a admira Cadillacul lui Elvis Presley. Si nici macar nu era singura lui masina, pentru ca le schimba la fiecare sase luni.