Cu alte cuvinte, trecand pe-acolo la o ora tarzie, politia vede un om la pamant care scuipa sange, inconjurat de conationali, il ridica, il duce la spital si acolo ii extrage din gatlej un Nokia. Ei bine, mi se pare imposibil ca (lasand la o parte reclama mascata la Nokia) o fiinta umana, cat de tulburata ar fi, sa poata inghiti un celular. Ziarul avansa ipoteza ca intamplarea ar fi survenit pe parcursul unei reglari de conturi intre traficantii de droguri, asadar, este mai verosimil ca telefonul sa-i fi fost bagat in gura cu forta, nu precum o trufanda, ci mai degraba conform legii talionului (probabil cel pedepsit spusese ce nu trebuia cuiva la telefon).

Piatra in gura reprezinta o dezonorare de tip mafiot si este indesata intre falcile cadavrului celui ce a destainuit secrete strainilor (exista si un film al lui Giuseppe Ferrara cu acest titlu) si nu e nimic stupefiant in faptul ca acest obicei s-ar fi transmis altor grupuri etnice. De altminteri, mafia este un fenomen intr-atat de cosmopolit, incat cu ani in urma, la Moscova, cineva a intrebat-o pe traducatoarea mea rusoaica cum se spune “mafia” in limba italiana.

Acum insa nu este vorba despre o piatra, ci despre un telefon mobil, si acest lucru mi se pare de o mare valoare simbolica. Noua criminalitate nu mai este rurala, ci mai degraba urbana si tehnologizata; este normal, asadar, ca cel ucis sa nu mai fie legat fedeles, ci sa spunem “cyborgizat”. Mai mult de atat, sa-i bagi cuiva un telefon in gura este ca si cum i-ai baga testiculele pe gat, cum ar veni lucrul cel mai intim si personal pe care-l poseda, adaugirea naturala a fizicitatii sale, prelungirea urechii, a ochiului si deseori chiar a penisului (vezi istoria profesorului pedofil telefonic). A sufoca pe cineva cu propriul telefon este ca si cum l-ai strangula cu propriile-i viscere. Tine, vezi ca ai un mail!

A doua observatie. Un senator al majoritatii invingatoare a propus revizuirea testelor scolare si, banuiesc, si a antologiilor. Incep sa adun unele pasaje ce va trebui sa apara in antologiile viitorului. Prietenul Diego Marconi (1) imi semnaleaza acest foarte interesant fragment al lui Alexis de Tocqueville (2) din acea mare carte care e “Democratia in America”, inca valabil din multiple perspective, chiar daca a fost scrisa in urma cu 173 de ani. Transcriu.

“Se poate totusi intampla si ca o pofta excesiva pentru bunuri materiale sa-i impinga pe oameni sa se incredinteze primului patron care li se prezinta. Intr-adevar, in viata oricarui popor democratic, aceasta reprezinta o etapa destul de periculoasa. Cand gustul pentru bunastarea materiala se dezvolta mai rapid decat civilizatia si decat obisnuinta libertatii, vine un moment cand oamenii se lasa manipulati si aproape ca-si pierd capul la vederea bunurilor pe care urmeaza a le cuceri. Preocupati doar sa faca avere, nu reusesc sa perceapa legatura stransa ce uneste bunastarea cuiva de prosperitatea tuturor. In astfel de cazuri, nu va fi nici macar necesar sa le fie smulse drepturile de care se bucura: vor fi ei insisi cei care se vor priva de ele cu draga inima...

Daca un individ abil si ambitios reuseste sa-si adjudece puterea intr-un astfel de moment critic, va gasi calea deschisa oricarei tiranii. Nu va trebui decat sa se ingrijeasca o vreme de interesele materiale si nimeni nu-i va cere socoteala de restul. Sa ne fie garantata inainte de toate ordinea! O natiune care ii cere guvernului sau doar mentinerea ordinii este deja sclava in adancul sufletului, sclava a bunastarii sale si dintr-un moment in altul poate aparea omul destinat sa si-o aserveasca. Atunci cand majoritatea cetatenilor vor sa se ocupe doar de propriile afaceri private, cele mai mici partide pot prelua puterea. Nu este rar sa vezi pe vasta scena a lumii mase reprezentate de cativa oameni care vorbesc in numele unei multimi absente sau neatente, care actioneaza in mijlocul imobilitatii universale dispunand de orice dupa bunul plac, schimband legi si tiranizand dupa propria vointa - intr-atat incat nu te poti abtine sa nu fii stupefiat vazand in ce maini nedemne si nevolnice poate cadea un mare popor.”

A treia observatie. Cu siguranta exista unele fragmente ce va trebui sa dispara din respectivele antologii. Pe situl oficial al Miscarii Tinerilor Padani (3) gasesc in extenso, cum era previzibil, “Juramantul din Pontida” (4) de Berchet (5). Dar cred ca acum vor fi cenzurate aceste versuri, ce ar baga intr-o criza serioasa Liga (6), sau cel putin ar face noua alianta de guvernare tot atat de fragila precum cea precedenta: “Curaj, lombarzi! La lupta! Indreptati spada catre zbarlitul, incruntatul aleman: cuceriti-va ulita ce va apartine -, aceasta iubita pe care Cerul v-a sortit-o”(7).

NOTE:

1. Diego Marconi, filozof italian, profesor de filozofie la Universitatea din Torino

2. Alexis de Tocqueville (1805-1859), filozof, istoric, om politic si diplomat, considerat cea mai complexa personalitate liberala din Franta in prima jumatate a secolului 19

3. Miscarea Tinerilor Padani este expresie a miscarii politice a Ligii Nordului

4. Coalitia infiintata la Pontida este cunoscuta sub numele de Liga Lombarda

5. Giovanni Berchet (1783-1851) poet italian, participant la miscarea carbonarilor

6. Liga Nordului, formatiune care sustine federalizarea Italiei

7. Aluzie la primarului Romei, Gianni Alemanno (“alemanno” inseamna in limba italiana german