Clasic, varsta se masoara in ani, luni, zile, una dintre cele mai artificiale si neperformante conventii de stabilire a etatii. Exista insa unitati de masurare a varstei (nu ma intereseaza ca o fi biologica sau "spirituala") de mult mai mare precizie si sensibilitate.

Ceva se rupe in tine, de exemplu, cand afli varsta fotbalistilor. Unii sunt indecent de tineri si deja cunoscuti in lumea toata, foarte bogati etc. Socul cu fotbalistii nu vine neaparat din faptul ca sunt foarte tineri si de succes si ca ii frustreaza pe toti cu precocitatea lor. Ci, mai ales, din amintirea ca pe la 11-12 ani erai aproape sigur ca pe la 25 o sa devii "cineva". Si la 30 de ani vezi ca esti departe de programarea initiala. Exista o intreaga religie a tineretii care te umple de frustrari. Sa nu mai vorbim despre vedetele feminine si showbiz-ul feminin in care varsta vine ca un adevarat cataclism biologic si social. Ma apuca angoasele cand aud ca Zidane e batran sau cand el insusi spune despre sine ca e mult prea in varsta, ca trebuie sa se retraga. Sportul este unul dintre centrifugele periculoase in religia varstei - scuipa cu mare cruzime in afara orice depaseste 30 de ani. Atat de iubitul fotbal iti induce o stare a varstei cu totul speciala. Mai intai, in copilarie, iti privesti idolii cu respect, iar apoi, la maturitate, te trezesti ca idolii sunt niste simpli pustani cu tibii puternice; atunci incepi sa invoci traditie, puterea simbolului echipei, frumusetea jocului, numai ca sa nu-ti recunosti infantilismul pasiunii. Gimnastica mi se pare, si din acest motiv, insuportabila. Un copil de 20 de ani deja este "batran" in respectivul sport. In schimb, adultii isi simt natia intarita de cateva medalii amarate atarnate de trupurile costelive la sfarsitul competitiei.

Un radar mult mai discret il constituie varsta celor de langa noi, nu neaparat a idolilor. Mai mult, distributia varstelor in diverse module ale existentei noastre poate arata ordinea politica si sociala. De exemplu, inainte de 1989, vanzatoarele de la alimentara erau mult mai in varsta decat sunt acum. Pe atunci sa lucrezi la alimentara era "ceva", era un statut social de invidiat. Acum e un job pentru tineri (mai ales tinere), adica indicativul pozitiei sociale (inca) precare.

Mai poate aparea un soc major atunci cand descoperim ca politistii de la circulatie au devenit peste noapte mult mai tineri. Am avut un scurt dialog cu doi dintre ei (mult mai civilizati si mai binecrescuti decat generatiile predecesoare) si mi-am dat seama ca discutam foarte serios cu niste pustani de 20 de ani. De la discutia cu ei mi-a venit si ideea acestei formulari - "radarele varstei" (evident, ma prinsesera cu viteza peste limita si nu, nu am obiceiul sa ma cert cu politistii, vorbeam despre tot felul, asa...). Pentru ca nu e comod sa constati ca autoritatea este reprezentata de oameni mult mai tineri, parca dintr-o data.

Romania, tara in tranzitie, isi venereaza demagogic tinerii. Numai ca nimeni nu-i educa "tinereste". Nu mai vreau sa aud de geniile informatice care la 20 de ani nu stiu ce mari lucruri fac. Sunt importanti, evident, dar nu in ordinea tineretii din vietile noatre. Eu vad altceva, ca prea multi tineri devin batranciosi in spatiul public, le e frica de opinia deschisa, de mitralierea sistemului, sunt cei mai supusi in companiile mari, le e frica pentru joburile lor si tot asa. Pe masura ce vestimentatia devine tinereasca, la moda, cool, pe masura ce apar spatii speciale pentru "manifestarea tineretii", se produce un efect straniu: dispare spiritul tineresc din media, din discursul public etc. Hainele, concertele, muzica devin tot atatea tarcuri de consumare a energiei tineresti. In rest, la job trebuie sa fim cu totii batrani. Exagerez putin, glumesc mai mult. Cel mai comic moment de departajare a varstelor se petrece pe ringul de dans. Deja intre cei de 20 si cei de 25 de ani exista diferente clare de percepere a ritmului. La 30 de ani deja felul in care misti capul ii poate provoca rasul unuia cu zece ani mai tanar. Fiecare danseaza, de fapt, pe hiturile adolescentei lui. Daca ai apucat sa cresti cu Boney M. sau cu Milli Vanilli, greu te mai poti desprinde de acele realitati si sa-ti adaptezi miscarile la Fat Boy Slim. Exista cazuri de mame care au invatat sa danseze pe "Like A Virgin" a Madonnei la tinerete si de fiice care au invatat pasii pe "American Dream", al Madonnei la maturitate. Nimic mai diferit. Intotdeauna va fi in centrul atentiei cel care a invatat recent sa danseze. Cu muzica e si mai drastica separarea intre varste. Pasionatii raman intepeniti in play-list-ul "hard" al tineretilor. Nu mai conteaza ca e Pink Floyd sau Pearl Jam. Dar, uneori, cea mai buna metoda de a-ti ascunde varsta este tocmai aceea de a-ti pune in masina un CD cu ultimele hituri. E cea mai impersonala metoda de ascultat muzica si cea mai sigura de a-ti camufla varsta. Exista bineinteles si pericolul de a crede ca, desi proaspat iesit la pensie, poti reduce din ani punand ceva Jay Z sau Snoop Doggy-Dog.

Pana la urma, suntem tot timpul inconjurati nu atat de obiecte, persoane, cat de adevarate capsule ale timpului. Sau radare ale varstei care iti indica nu atat faptul ca mergi prin viata cu viteza prea mare, cat mai degraba faptul ca mergi uneori prea incet, ca te simti tanar, desi nu mai esti, si ca politistii devin uneori indecent de tineri fata de soferii pe care-i amendeaza.