Putem constata, astfel, ca zapada place numai in filme, in poze si pe partii, iar in orasul cel mare si nebun este pasata intre trotuar si drum ca si responsabilitatile intre primaria mare si cele de sector. Filozofie grea!, ce credeti ca poate incerca omul in prima zi de munca din noul an? Dupa ce a filozofat adanc, omul incepe sa rasfoiasca si presa, presa care e plina de analize si prognoze pentru noul an. E asa de pasionant ca omului i se face sete. Omul merge la distribuitor, ia un pahar din plastic, il umple cu apa, il pune pe birou, iar paharul se rastoarna, singur. Toate analizele si prognozele economice si politice se risipesc luate de valul de apa, si omul injura pentru ca la inceput de an toata lumea stie cat va fi euro, care va fi pretul petrolului, ce se va intampla cu sectorul imobiliar, dar nimanui nu-i pasa si nu este preocupat de faptul ca paharul de plastic pentru baut apa a iesit din fabricatie cu fundul bombat si din cauza aceasta nu poate sta pe birou.

Omul lasa la o parte cursul monedei europene, pretul metrului patrat construit sau valoarea barilului de titei si, manat de zapada si de pahar, isi aduce aminte, in continuarea fireasca a filozofiei adanci, de omul care vindea Turnul Eiffel si care l-a pacalit si pe Al Capone.

Cel care a vandut de doua ori simbolul Parisului si care a stors bani de la cel mai vestit gangster american s-a numit Victor Lustig si era un est-european, nascut in spatiul actualei Republici Cehe, in 1890. Si-a dedicat tineretea studierii limbilor straine, dar mai ales a oamenilor, a obiceiurilor si mai ales a slabiciunilor umane. Le-a inteles asa de bine incat a devenit, la 30 de ani, cautat de politiile din mai multe state europene. A plecat in Statele Unite, unde a „devenit“ conte, un titlu menit sa inspire incredere celor cu care venea in contact. A venit in contact cu Al Capone, caruia i-a propus un deal: gangsterul investea 50.000 de dolari in afacerea contelui, iar banii se dublau in doua luni. De prisos sa mai spun despre avertismentele lansate de Capone. Lustig a pastrat banii la banca timp de 60 de zile, iar la expirarea termenului a venit la bossul crimei organizate cu o fata lunga si i-a spus ca afacerea a picat. Chiar inainte de momentul in care Capone era sa dea in clocot, Lustig a scos cele 50.000 de dolari si i-a inapoiat. Iar gangsterul a fost asa de impresionat de „cinstea“ contelui, incat l-a recompensat cu 1.000 de dolari, lucru pe care Lustig a mizat de la inceput.

Revenit in Europa, Lustig a citit intr-un ziar parizian, in 1925, despre costurile mari pe care le presupuneau reparatiile Turnului Eiffel si despre o serie de voci care solicitau demontarea structurii de metal. Ideea a venit in mod natural, asa ca Lustig a „devenit“ pentru o perioada functionar guvernamental, a lansat o licitatie printre negustorii de fier vechi si a inceput negocierile cu cinci dintre acestia. Unul, Poisson, a plusat, a „castigat“ licitatia si a primit, in schimbul unui cec consistent, un document care il punea in posesia turnului. Contele a transformat cecul in bani si s-a refugiat in Austria, unde a stat numai atat timp cat sa se convinga ca fraierul nu l-a denuntat la politie. Dupa o luna s-a intors si a repetat schema; de data aceasta pagubitului, tot negustor de fier vechi, nu i-a mai pasat de o eventuala sifonare a imaginii sale si a mers la politie.

Lustig a mers in Statele Unite, din nou.  Intra intr-o afacere cu bani falsi, este prins, iar in 1935 este condamnat si incarcerat la Alcatraz. In inchisoare este protejat de orice rau i s-ar fi putut intampla de catre un alt puscarias, numit.... Al Capone.

Veti fi intelegand deja de ce filozofia inceputului de an bate spre azvarlitul zapezii, spre fundul paharelor de plastic si spre comertul cu turnuri Eiffel. Si de ce am preferat sa vorbesc despre gangsteri fraieri si conti falsi, cand mi-ar fi fost usor sa ma pierd in avertismente despre anul electoral, despre crize potentiale, despre bule, lipsa de productivitate sau crize de forta de munca.

Fundamental, in Romania trebuie rezolvate problema zapezii, care sa nu fie pasata intre trotuar si sosea, precum si problema fundului paharului, care trebuie sa iasa perfect, nu deformat.

Din aceste lucruri si din cele asemanatoare acestora vor veni, daca vor fi rezolvate, castigurile reale. Altfel vom promite dublarea banilor intr-un numar de zile si vom exersa in oglinda  figura lunga pe care s-o arboram la momentul potrivit.

Nu stiu cat va mai tine figura, insa, pentru ca natarai ca Al Capone sau Poisson nu mai sunt acum pe toate drumurile.