Am urmarit de foarte aproape evolutia Ministerului Culturii condus de Razvan Theodorescu inainte de 2004. Clientelismul a fost lege. Lege intretinuta cu forme umilitoare de sprijin precum subventii, evenimente propagandistice, inventarea unor avantaje pentru artistii apropiati de regim sau de ministrul insusi. In acelasi timp, replicile opozitiei de atunci nu au fost nici o clipa autentice, nu au fost niciodata la obiect. Pentru ca actualul ministru, Adrian Iorgulescu, de exemplu, era mult prea preocupat (ca un adevarat liberal) sa mai taxeze ceva afaceri precum televiziunea prin cablu pentru a-si ajuta organizatia de colectare a drepturilor de autor. Visul i s-a indeplinit cand s-a trezit ministru, dupa o aventura mai mult politicianista decat serioasa a Monei Musca. Clientelismul ameninta din nou zona culturala. Iar ideile lui Iorgulescu despre cultura nu fac decat sa-mi sprijine afirmatiile. Noul ministru nu doreste decat sa conserve forme vechi de strategii culturale, isi doreste evenimente mamut (George Enescu), monumente mamut (Catedrala Neamului, la recomandarea ferma a lui Basescu), incercand de fapt sa mentina o forma retrogada de autoritate ministeriala.

Toata lumea a recitat, de 16 ani incoace, poezia descentralizarii. Numai ca descentralizarea s-a petrecut de mult timp. Nu cunosc, de exemplu, nici un scriitor valoros care sa fi fost ajutat decisiv in aventurile sale culturale de minister. Pentru ca lucrurile nu se intampla niciodata asa. Theodorescu ajunsese in 2004 la performanta de a subventiona aproape numai intelectuali din zona PSD. In ritmul impus de noul ministru, nu va dura mult pana la o schimbare de culoare politica a clientilor.

Poate parea o credinta anarhista si cautat paradoxala, dar cred ca ministerul ar trebui sa se indeparteze de actul cultural viu. Singurele sale sarcini ar trebui sa fie de ordin pur administrativ: biblioteci, muzee, arhive, cam astea sunt misiunile, atat de simple, atat de nespectaculoase si, totusi, atat de importante. Cu cat e mai discreta prezenta sa in zona vie a creatiei, cu atat acesta va fi mai aproape de indeplinirea obiectivelor.

2005 a fost un an de mici reglari de conturi si multe-multe interviuri si declaratii pompoase. Mona Musca nu a apucat decat sa faca promisiuni interesante. S-au stins repede in urma demisiei sale - care i-a atras multi admiratori, dar care a insemnat de fapt inmormantarea unor proiecte importante. Ce era de facut? Primul pas firesc ar fi fost descalcirea itelor "theodoriste", a ajutoarelor culturale de tot felul dupa reguli clientelare, cu proiecte haotice de renovare, de restaurare (Nastase facea sali de sport, Theodorescu deschidea santiere). Nu s-a intamplat nimic - Musca a trimis niste sesizari, Iorgulescu a uitat de ele. In ce priveste restaurarile, Iorgulescu a anuntat in presa ca se vor mai inchide din acele santiere "electoral-culturale" deschise de Theodorescu. Ar mai fi trebuit eliminate subventiile si inlocuite cu forme macar nobile de ajutor cultural. Politica subventiilor a continuat nestingherita - e adevarat, mult mai echilibrat decat in alti ani. Dar tot subventii raman.

Marea dilema a Ministerului Culturii  este ca incearca de 16 ani sa-si confirme propria utilitate. Cei mai multi ministri au parca de demonstrat ceva, vor sa-si confirme megalomanic prezenta. De fapt, activitatea acestui minister ar putea fi redusa la o serie de actiuni precise in cadrul unei agentii nationale mici si eficiente. Nu are nimeni nevoie de viziuni culturale institutionale. Pentru ca toate vor semana mai devreme sau mai tarziu cu o propaganda ieftina. Intre timp, structuri extraordinar de importante se naruie. Revin la obsesia cu bibliotecile, muzeele sau arhivele. Nu trebuie sa faci altceva decat sa cauti proiecte externe pe care sa le sustii si cu bani din bugetul propriu. Un tanar scriitor ar primi un ajutor incredibil doar daca s-ar face in asa fel incat cartea lui sa fie prezenta in marile biblioteci din tara. Un ajutor mult mai mare decat o subventie de 3 milioane pentru publicarea unei plachete.

Nu cred in proiecte de tip "Citeste o carte" precum cele promovate de Mona Musca. Nu cred ca daca-i spui cetateanului "citeste", atunci el va citi. Aceasta este o iluzie publicitara care functioneaza in cazul detergentilor, dar care n-are nici o sansa in cultura. Cred in schimb ca o biblioteca judeteana primitoare, cu toate titlurile noi pe raft, poate avea efecte nebanuite in comunitate.

Cat timp se va face politica megalomanica in zona culturala nu va iesi nimic. Ministerul Culturii are cele mai imprecise tinte din Guvern. Nici anul acesta nu s-a schimbat nimic: doar s-au perindat figuri noi printr-un acelasi birou.

In rest, am auzit aceleasi emfatice indemnuri la renovarea si propagarea culturii. Domnilor ministri, stati linistiti, oricum adevarata cultura se face fara dumneavoastra! Sunteti niste functionari, aveti de facut treburi marunte si precise. Doar daca le veti face pe acestea veti fi retinuti de istorie.