Ultimii zece ani, dacă nu chiar ultimii 15 ani, au fost de vis pentru angajaţi, pentru că aveau cel mai important cuvânt de spus pe piaţa muncii. Un job, un loc de muncă era doar o experienţă înainte de a trece la următoarea companie. Un an într-un job era foarte mult. Companiile, angajatorii nu aveau ce face, aşa că întindeau covorul roşu numai să găsească angajaţi şi chiar de multe ori nu era de ajuns.

Dar de un an - doi ani lucrurile s-au schimbat dramatic. Cine ar fi zis că cei din IT vor ajunge să-şi vadă poziţiile ameninţate în companii, când până în 2024 erau cei mai valoroşi angajaţi, pentru care orice companie se lupta să-i aibă?

Într-un interviu pentru ZF, Farlei Kothe, CEO al Stefanini Group pentru Europa, America de Nord şi Asia Pacific, cu 1.000 de IT-işti în România din cei 3.500 de angajaţi la nivel mondial, a spus că acum 5-10 ani tinerii erau cei care intervievau companiile, se uitau dacă le-ar fi plăcut să lucreze acolo, voiau să vadă biroul, care e proiectul, cu cine vor lucra.

Când deschideai o poziţie, acum cinci ani nimeni nu aplica. Dar acum dacă deschizi programe de internship vor fi sute de tineri care vor aplica.

Apariţia AI-ului loveşte cel mai mult în companiile de IT, de servicii, de consultanţă, dar nu numai.

Farlei Khote spune că oportunităţile pentru juniori nu mai sunt atât de mari ca în trecut, ceea ce schimbă peisajul de recrutare.

Companiile au acum de unde alege, cei care vor un job nu mai zic cu nonşalanţă că pentru ei acel job trebuie să fie o experienţă înainte de a pleca în altă parte, la o altă companie, chiar cu un salariu mai mare.

Piaţa de internshipuri, care a fost extrem de generoasă în ultimul deceniu, se schimbă dramatic, pentru că pur şi simplu se ajunge să se facă recrutare şi în cererile de internship.

Şi dacă nu ai internship undeva încă din timpul şcolii/facultăţii, de unde să ai ceva experienţă când te intervievează un om de la HR sau chiar direct aplicaţia?

Într-un articol din Financial Times se vorbeşte despre presiunea imensă a internshipului, care a ajuns să distrugă anii de studenţie, pentru că studenţii pur şi simplu sunt obligaţi de piaţă să încerce să intre într-o companie, într-o bancă, încă din primul an de studii. Şi dacă au acest noroc trebuie să ţină cu dinţii de acea poziţie.

AI-ul, care se va instala în toate companiile, în toate sectoarele, nu produce venituri mai mari, nu aduce business, ci pur şi simplu măreşte productivitatea nu prin creşterea veniturilor, ci prin reducerea costurilor.

În Occident, în Europa, în America, presiunea de a obţine un job, de a intra într-o companie la finalul şcolii sau chiar în timpul ei, este ucigătoare. Pentru un post se luptă mii de CV-uri şi toate cu „facultate”.

În România încă nu este la fel, dar în scurt timp va fi, pentru că piaţa muncii se restrânge accelerat, nu se mai deschid noi poziţii ci chiar se închid, pentru că nimeni nu vrea să-şi mai bată capul cu juniorii după experienţele din anii anteriori, bugetele de salarii se restrâng semnificativ, iar concurenţa va deveni din ce în ce mai mare.

Dacă mai şi pleacă vreo multinaţională, lucrurile se complică şi mai mult, pentru că dispar joburi bune, de birou, cu salarii mari.

Chiar dacă în HoReCa există poziţii care pot aduce un nivel al câştigului comparabil cu al unui IT-ist, inginer, doctor, nu toată lumea ar vrea să se ducă să se facă chelner sau bucătar.

În următorii ani s-ar putea să vedem mai mulţi tineri români plecaţi la studii în afară întorcându-se în ţară, pentru că găsesc mai repede un internship, chiar un job, aici. În Occident te baţi cu toţii, cu toate naţionalităţile pământului, şi câştigă cel care are „foamea” cea mai mare.

Spre deosebire de acum trei decenii, de acum două decenii, când era foame şi în România şi generaţia de atunci se bătea să obţină un job undeva, creşterea economică şi apariţia multinaţionalelor au schimbat semnificativ piaţa muncii prin crearea clasei de corporatişti, cu joburi de birou mai bune decât ale părinţilor şi bunicilor, cu salarii foarte bune, cu facilităţi extraordinare comparabile cu cele din Occident. Numai să vrei să munceşti.

Oportunităţile pe care le-au avut corporatiştii din primele generaţii nu mai pot fi replicate atât de uşor acum având în vedere că piaţa s-a mai închis, fiecare încercând să-şi protejeze jobul cât mai bine şi cât mai mult.

Aşa că va fi mai greu pentru noua generaţie să obţină ceea ce a obţinut vechea generaţie într-un interval scurt de timp.

Un internship, chiar primul job, nu mai este doar o simplă experienţă, ci redevine primul pas de selecţie.  

(cristian.hostiuc@zf.ro)