Iluzia deziluziei

Autor: Mircea Sarbu Postat la 31 ianuarie 2011 50 afişări

Un bielorus stabilit in Statele Unite a publicat de curand o carte care face furori. Pentru titlul cartii, “The Net Delusion”, Google returneaza peste doua milioane de rezultate. Dezbaterea se poarta acum intre tehno-idealisti si pesimistii carora cartea lui Morozov le-a dat apa la moara.

Multi cred (ma numar printre ei) ca una dintre cele mai mari probleme ale Romaniei a fost izolarea mediatica din perioada comunista. Tara fiind inconjurata doar de state comuniste, niciun post occidental de televiziune nu ajungea aici, de presa nici nu putea fi vorba, asa ca singura sursa neoficiala ramanea radioul.

Dar adevarul este ca putina lume stia o limba straina (dincolo de nivelul lecturii), iar dintre cei care stiau, aproape nimeni nu avea cunostintele de context in masura sa-i faca accesibila informatia. Degeaba intelegeam frantuzeste daca nu stiam mai nimic din sistemul politic, nu stiam partidele si nici personajele. Ramanea Europa Libera, care putea fi insa destul de usor contracarata de propaganda. Asa se face ca ne-am trezit in democratie si capitalism fara niciun strop de cultura politica si economica, iar urmarile inca se vad.

La polul opus din acest punct de vedere se afla Germania de Est, care avea acces nelimitat la toata media audiovizuala vest-germana si austriaca, iar problema limbii nu exista. Se pare insa ca est-germanii nu se dadeau in vant dupa jurnalele de stiri si actualitatea politica, ci preferau sa suspine si sa lacrimeze urmarind tot felul de soap opera americane de genul "Dallas" sau "Dynasty", reluate la nesfarsit de posturile de peste Zid.

Nu e chiar ciudat, la fel se intampla si in alte parti. In 2007, un grup de "hacktivisti" pentru democratie a pus la dispozitia multor oameni din tari aflate sub guvernari autoritare softuri capabile sa strapunga blocada oficiala, in speranta ca accesul la informatie va atrage aspiratia spre democratie. Dar accesul la informatie a atras cu totul altceva: nenumarate cautari pe Google dupa "Britney Spears naked". Acestea sunt doar doua dintr-o multime de argumente pe care le foloseste Evgeny Morozov pentru a sustine titlul cartii sale "The Net Delusion - The Dark Side of Internet Freedom" ("Mirajul retelei - Fata intunecata a libertatii internetului"), aparuta luna aceasta sub egida PublicAffairs.

In opinia autorului, puterea internetului in promovarea democratiei este un mit, de vreme ce regimuri represive precum cel din China sau Iran sunt la fel de stabile chiar si in conditiile raspandirii mijloacelor de comunicatie moderne, in frunte cu internetul. Mai mult, Morozov sustine ca de fapt internetul este mai degraba folosit de guvernele autoritare pentru a limita libertatea cuvantului, pentru a-si perfectiona tehnicile de supraveghere, pentru a-si intari mijloacele de propaganda si pentru a linisti populatia cu divertisment digital.

De altfel, cartea are adesea tonul unui pamflet, iar cei vizati sunt tehno-optimistii si "ciber-utopistii" - reprezentati fie de organizatii precum Electronic Frontier Foundation sau Public Knowledge, fie de autori precum Clay Shirky sau Timothy Wu -, pe care-i caracterizeaza "o credinta naiva in natura emancipatoare a comunicatiilor online, care se bazeaza pe un obstinat refuz de a accepta dezavantajele".De vina s-ar parea sa fie fostii hippies, care acum ocupa pozitii in cele mai prestigioase universitati din lume si popularizeaza ideea ca internetul ar putea oferi ceea ce anii '60 n-au putut aduce: o lume mai buna si mai pasnica.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
The Net Delusion,
dezbatere,
/opinii/iluzia-deziluziei-7929096
7929096
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.