De fapt ii indemna sa se mute spre bordul exterior virajului pe care il facea nava, pentru a o echilibra; si era un spectacol sa vezi tineri si batrani, babe cu papornite si pescari cu rucsacul in spate incercand, asemenea participantilor la regatele de iahturi, sa echilibreze batrana nava. Am evocat imaginea navei zilele trecute, in timp ce vorbeam cu o colega despre ce se intampla in lumea larga si la noi; i-am spus ca mi se pare ca prea multa lume s-a ingramadit la una din marginile economiei mondiale si ca aceasta s-a dezechilibrat. Nu stiu daca urmeaza o scena ca aceea din “Titanic”, in care pasagerii incearca sa se tina, cu unghiile, pe puntea din ce in ce mai lunecoasa si nu stiu nici daca nava se va scufunda sau se va echilibra. Din ecuatie lipseste capitanul si portavocea sa. Adica cineva care sa detina suficienta viziune si autoritate incat sa determine pasagerii sa isi revina din panica si sa se intoarca in pozitiile in care pot echilibra nava.

Autoritate pe care nu a avut-o, de exemplu, William Poole, fost presedinte al Rezervei Federale din St. Louis, care avertiza, in 2003, ca situatia de la Fannie Mae si Freddie Mac este in masura sa iste o furtuna financiara. Cinci ani mai tarziu se dovedeste ca omul a avut dreptate; atunci nu l-a ascultat nimeni, pentru ca nimeni nu este dispus sa asculte predictii pesimiste in perioade faste. Cum nimeni nu este dispus sa isi faca griji, preferand, vorba reclamelor, sa traiasca momentul la maxim.

In fond este vorba de viziune, pe termen lung si foarte lung, si mai este vorba si de strategie. O sa dau cateva exemple, pentru a ma face inteles, iar primul este despre Gazprom, care, dupa venirea lui Medvedev la putere, seamana si mai mult cu o caracatita cu nenumarate brate: unul l-a trimis in Libia, de unde vrea sa cumpere TOATA productia de petrol si gaze, un altul la Teheran, unde s-ar putea naste o companie mixta ruso-iraniana, un brat bajbaie prin Algeria, care a primit o propunere asemanatoare celei facute libienilor si altele prin Azerbaidjan si Turkmenistan, unde se lucreaza cu aceeasi unitate de masura: “vrem tot ce puteti da”. Se cheama strategie: bratul gazos, dar cu atat mai puternic al Kremlinului, inconjoara Europa mult mai eficient decat orice scut militar.

Moscova se vrea abila si in privinta cerealelor: Rusia exporta grau de circa cinci miliarde de dolari anual si intentioneaza sa infiinteze un jucator de talie mondiala, o companie controlata de stat, dar care va avea si actionari privati, menita sa controleze atat piata interna, cat si exporturile. Si cred ca proiectul o sa le si iasa si mai cred ca vor avea un cuvant serios de spus in privinta hranei, asa cum au de spus in privinta energiei. Mai ales ca exporturile rusesti de cereale ar trebui sa se dubleze in urmatorii ani, pe o piata mondiala tot mai sensibila la capitolul alimente. Trebuie spus ca entitati cu atributii apropiate, de regularizare a pietei, exista si in alte state mari producatoare agricole, in Franta de exemplu, si ca si Ministerul roman al Agriculturii avea in plan, in anii trecuti, o structura asemanatoare. Proiectul romanesc zace in vreun sertar, in timp ce piata mondiala este tot mai sensibila la capitolul alimente. Este o repetitie voita si as vrea sa fie clar ca nu am cazut in admiratia strategiilor moscovite. In acelasi timp nu pot sa nu constat ca oamenii aceia isi joaca, cum pot ei mai bine, cartile, FAC ceva, altceva decat miscari de politica monetara.

Asta in timp ce in partea occidentala a lumii un G8 ramolit se declara “puternic ingrijorat” de evolutia pretului petrolului, cheama pentru “eforturi concertate” in lupta cu inflatia si sustine ca s-au facut “progrese semnificative”, pentru ca liderii au discutat despre reducerea emisiilor de gaze pana in 2050. Adica le-au trasat nepotilor nepotilor nostri ce au de facut. Si, sa nu uit, au facut ceea ce stiu bine, au dat de pomana saracilor cateva miliarde.

Asta in timp ce romanii par a nu se ingrijora de nimic din ceea ce ar trebui, cu adevarat, sa ne ingrijoreze. Adica de petrol, gaze sau bursa, de inflatie sau de concetatenii care vor veni acasa alungati din Italia sau Spania fie de autoritati, fie, mai rau, de criza economica. Ingrijorati de banii mai putini pe care acestia ii vor trimite sau ii vor aduce in tara, bani care ani buni de zile au tinut in frau deficitele Romaniei.

Nu repartizarea colegiilor electorale sau retragerea lui Ion Iliescu ar trebui sa tina agenda publica, ci poate ritmul secerisului, depozitarea recoltei, infrastructura, atragerea investitiilor si a investitorilor pentru a compensa nenorocitele acelea de deficite, pentru crestere economica reala si pentru sustinerea pietei de capital, situatia de pe piata muncii. Singure, pozitia tarii, afinitatile culturale sau restul atuurilor romanesti stiute si mult prea des invocate nu pot functiona la nesfarsit. 

Sau, ma rog, poate vrem sa le lasam, si noi, nepotilor cate ceva de facut.