Voi enerva pasionatii de automobile. E, in general, un domeniu in care nu te bagi daca nu te pricepi. In plus, e una dintre ultimele frontiere ale barbatilor care inca se autoproclama regii soselelor, ai garajelor, ai condusului, in general. Desi femeile au castigat foarte mult teren (carosabil) in ultimii ani. Nu prea inteleg impartirea cailor-putere pe sexe, dar asta e nimic pe langa urmatoarele semne de ignoranta crasa pe care vi le voi da.

Sa incepem cu Barthes. Roland Barthes. Lingvist, teoretician al literaturii, filozof, eseist si altele. Un tip extrem de inteligent care a schimbat multe in lumea intelectuala a anilor ‘60. Care a scris una dintre cele mai frumoase carti despre lumea contemporana si obiectele ei de cult. Acum vreo jumatate de secol. Cartea se numeste "Mitologii". Printre altele, apar texte dedicate automobilului, pe care il compara cu, atentie, catedralele gotice: au autori anonimi si sunt facute sa impresioneze pe toata lumea.

Exista apoi, la Barthes, o intreaga explicitare a fascinatiei automobilului care in acea perioada trecea de la religia cailor-putere la noua credinta in importanta designului si a amanuntelor nesemnificative pana atunci. Un automobil trebuia sa satisfaca nu doar nevoia de adrenalina, ci si simturi mai fine precum cel tactil, prin textura care invelea scaunele sau volanul.

Barthes are descrieri extrem de senzuale ale unui model de Citroën din acea perioada, de exemplu. In orice caz, Barthes nu le ofera nimic amatorilor de motorizari nu-stiu-de-care sau de portbagaj spatios pentru plecarile in vacanta. De aceea, uneori, il regret pe marele ganditor cand vad ca oamenii scriu atat de rece despre masini. Masina este doar masina cand se afla in stand, cand e necumparata. Indata ce a capatat proprietar, a capatat si personalitate.

Am auzit prin prieteni tot felul de nume ciudate pe care le-au capatat masinile lor, in functie de culoare, marca sau in functie de nimic: kiki, geta, aurica, alfie, le faj etc. Comportamentul soferilor fata de masini este diferit, aratand uneori diferente incredibile de temperament si de personalitate. Sunt soferii care o spala si o ingrijesc toata ziua, si sunt foarte mandri de ea. Numai ca si acestia se impart in doua categorii. Unii o ingrijesc pentru ca intr-adevar o iubesc, altii o ingrijesc pentru ca nu cumva sa-i scada prea mult din pret. Apoi, sunt soferii care intretin o relatie tumultuoasa cu autovehiculul. Il upgradeaza incontinuu, il sulemenesc, astfel incat unele marci devin nerecognoscibile, iar de multe ori ai senzatia ca respectivul automobil este o adolescenta fardata mult prea strident.

Categoria mea de sofer este si ea una des intalnita: nu a deschis niciodata capota, masina este intotdeauna plina de suveniruri indispensabile (PET-uri, ambalaje de ciocolata, guma de mestecat, urme de tigara). Asta nu inseamna insa ca noi ne iubim masinile mai putin. Numai ca avem o relatie foarte sincera cu ele. E felul nostru de a le spune: astia suntem, luati-ne ca atare. Mai sunt, bineinteles, acei soferi pentru care e nevoie de o carte de psihanaliza, si nu de o revista auto: cum sa intelegi un om care conduce o decapotabila de 200.000 de euro prin gropile de pe Caderea Bastiliei, de exemplu? Sau un tip-tipa cu infinite masini de teren, care la cea mai mica apasare de pedala consuma cate un zacamant de petrol?

Masina capata personalitate si dupa felul in care asculti muzica. Adolescentii proaspat majori, scapati in oras cu masina tatalui, lasa toate geamurile jos si impartasesc lumii basii. Multi isi pastreaza comportamentul adolescentin in masina, urmeaza peste cateva randuri explicatia. Iubitorii de muzici adevarate vor sa conserve totul pentru ei si ii vezi dand imperceptibil din cap in spatele geamurilor inchise. La urma vin iarasi psihanalizabilii care pun un CD cu hituri si merg cu 30 la ora, viteza de croaziera pentru agatat.

Automobilul este si un fel de masina a timpului. Cand deschizi portiera intri nu doar intr-un frumos model frantuzesc, german sau american, ci patrunzi putin si intr-o pestera ancestrala, intr-un soi de varsta prepubera a umanitatii. Iti descoperi agresivitati noi. Te trezesti ca vrei sa faci ordine pe sosea, ca ai de impartit ceva cu toata lumea. Daca ai vehicul "tare" il etalezi cu mandrie ca pe niste margele colorate in fata amerindienilor, sperand sa obtii respectul necesar (culmea e ca functioneaza). In masina lumea devine simpla, cu reguli destul de clare. Personalitatea ti se schematizeaza si ea. Cei isterici devin si mai isterici, cei calmi devin si ei isterici. Foarte greu reinveti sociabilitatea din interiorul masinii. Regulile minime, politetea, respectarea regulilor, se invata mult mai greu din spatele volanului, pentru ca e nevoie sa interpretezi semne mult mai subtile emise din realitatea inconjuratoare si pentru ca trebuie sa-ti reeduci spiritul salbatic-ingenuu.

Masinile sunt tot atatea bombe de afectiune, frustrare, dorinta, placeri pe patru roti. Sufletul ti se scurge imperceptibil in rezervor, esti usor de intuit de colegii de trafic. Imi plac, sunt amuzante descrierile colegilor specialisti care vorbesc despre masini (plina de personalitate, capricioasa, fasneata, agresiva, lenesa), dar cred ca am citit prea putine povesti despre soferi in literatura contemporana. Nu e usor sa-ti pui pe masa de disectie o relatie atat de complicata. Legaturile dintre om si masina au capatat o complexitate nebanuita, si in ce priveste temperamentul, si, uneori, in ce priveste destinul. Roland Barthes, marele intelectual iubitor de masini, a murit intr-un accident, la 64 de ani.