Gradini bine pazite

Postat la 20 mai 2008 4 afişări

Cuvantul de ordine in lumea retelelor de socializare pare sa fie deschiderea, insa nu toti concurentii sunt cu adevarat incantati de idee.

Saptamana trecuta, vorbind despre esecul negocierilor dintre Microsoft si Yahoo!, am amintit in treacat speculatiile privind viitoarele miscari ale protagonistilor. Pentru Microsoft, una dintre variantele vehiculate prin blogosfera se referea la o eventuala preluare a retelei de socializare MySpace, dar este destul de greu de imaginat sensul unei asemenea achizitii. Si totusi, zvonuri mai recente par sa confirme interesul gigantului software pentru o retea de socializare, numai ca se pare ca aceasta nu ar fi MySpace, ci rivala ei Facebook, care creste constant in popularitate. Aici ar fi de amintit ca in toamna anului trecut Microsoft a intrat in competitie cu Google pentru a cumpara o bucatica din Facebook si a ridicat oferta la 240 de milioane de dolari pentru 1,6%, castigand astfel exclusivitatea furnizarii de publicitate pentru utilizatorii din afara Statelor Unite. Dar aceasta super-oferta are efect de bumerang, pentru ca este cea care a condus la evaluarea retelei la nu mai putin de 15 miliarde de dolari, bani pe care Microsoft va trebui sa-i plateasca daca se hotaraste sa faca achizitia.

De ce si-ar dori Microsoft sa preia Facebook? Varianta simpla este ca ii lipseste un astfel de serviciu din portofoliu. Serviciul Windows Live Spaces este doar o platforma de blogging, iar unii comentatori ironici considera ca grefarea serviciului de social networking ar “da viata” suitei Windows Live. De ce Facebook si nu MySpace? Aici explicatia este ceva mai simpla: desi MySpace are mult mai multi utilizatori, majoritatea acestora sunt adolescenti, pe cand printre utilizatorii Facebook se numara mult mai multi utilizatori maturi, adica o tinta mult mai valoroasa pentru publicitate. Iar publicitatea in retelele de socializare este un joc profitabil, pentru ca aici exista profiluri, deci este posibila o distribuire personalizata a mesajelor publicitare. In principiu, analiza profilurilor creeaza context, asa cum in cazul motoarelor de cautare contextul este creat de subiectul cautarii.

Dar mai exista si un aspect tehnologic in aceasta posibila preluare. Facebook se bazeaza pe un substrat extrem de valoros: o platforma aplicativa care permite unor terti proiectanti sa dezvolte aplicatii care se bazeaza pe functionalitatile de baza ale sistemului si, in consecinta, ruleaza doar in Facebook. Aceasta caracteristica, impreuna cu faptul ca multi utilizatori folosesc serviciul ca o pagina de start pentru activitatea lor in web, creeaza premisele ca Facebook sa devina un soi de sistem de operare in web. Aceasta este de fapt principala atractie a retelei si, probabil, miza pe care Microsoft ar putea sa parieze, cu atat mai mult cu cat sistemul este proprietar (ceva ce valoreaza mult in ochii conducerii de la Redmond). In fine, mai exista o caracteristica intrinseca a retelelor de socializare care seamana izbitor cu ceea ce in lumea desktop se cheama “lock-in” - captivitatea intr-o platforma tehnologica. Asa cum trecerea de la Windows la un alt sistem este aproape imposibila din cauza dificultatii de a migra o serie intreaga de aplicatii si documente dependente de platforma Windows, asa si schimbarea unei retele de socializare este aproape imposibila, deoarece utilizatorul nu isi poate duce cu el “istoria” si, mai ales, reteaua de e-prieteni. Se spune ca aceste retele sunt “walled gardens” - gradini imprejmuite de ziduri, in care e usor sa intri, dar e greu sa mai iesi.

Ca de obicei, aici intervine turbulentul Google, care desi detine reteaua de socializare Orkut, s-a hotarat sa “elibereze” captivii din celelalte servicii propunand un standard numit OpenSocial. Ideea a atras in primul rand companiile specializate in mini-aplicatii pentru astfel de retele, deoarece ofera portabilitate: este mult mai usor sa dezvolti un widget pe un standard decat sa dezvolti pentru fiecare retea in parte. Asa se face ca alaturi de Orkut, noua platforma a fost adoptata de LinkedIn, Plaxo, hi5, Xing si alte servicii. Presiunea creata de Google i-a fortat pe marii jucatori sa adopte strategii de deschidere alternative, insa Google a mai lovit odata prin recenta lansare a serviciului Google Friend Connect, care permite in principiu oricarui sit web sa includa foarte usor functionalitati de social networking bazate pe OpenSocial si sa permita interactiunea cu retelele majore, printre care si Facebook.

Altfel spus, web-ul intreg devine o imensa retea de socializare, ceea ce ar putea sa scada interesul Microsoft pentru Facebook.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
opinii,
weboscop

Citeşte pe Gandul.ro

/opinii/gradini-bine-pazite-2648248
2648248
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.