In cadrul centenarului Manifestului Futurist(1), multe expozitii au fost deschise cu scopul de a evoca si a reevalua miscarea si sunt cunoscute polemicile cu privire la felul in care expozitia de la Paris i-ar fi taxat pe futuristi drept niste epigoni ai cubismului, in vreme ce diferitele manifestari italiene incearca sa le sublinieze originalitatea si diversitatea. Dintre toate expozitiile imi pare ca se distinge din varii motive cea organizata la Palazzo Reale din Milano. Nu-mi amintesc ce ziar, in recenzia facuta manifestarii, s-a plans ca lipsesc din ea marile incunabule ale miscarii, cu alte cuvinte “Dinamismul unui fotbalist” de Boccioni(2) sau “Funeraliile anarhistului Galli” de Carra, dar aceasta n-ar trebui sa deranjeze, si nu pentru ca acestea sunt opere ce au fost expuse in numeroase ocazii, ci pentru ca expozitia prezinta ceva si mai de seama si mai mult.

 

In locul anumitor opere majore ne arata ceea ce exista inaintea futurismului si concomitent cu el, mai cu seama la Milano, acolo unde s-a dezvoltat futurismul inainte de a debarca in Franta. Expozitia acopera si perioada post-futurista, ajungand pana la unii dintre contemporanii nostri importanti, dar daca e evident ca o traditie artistica genereaza intotdeauna influente, mai putin evident este ceea ce se intampla inainte de fatidicul 1909.