Despre multiplele intrebuintari ale contractului social

Postat la 31 mai 2010 13 afişări

Ca sa citez din mine: cu ocazia acestei crize lumea s-a cam sters la fund cu mana aceea invizibila a lui Adam Smith. Acum completez: romanii au folosit, drept hartie, “contractul social”.

Nu este vorba aici musai de ideile numitilor Rousseau, Locke si Hobbes, ei sunt niste amarati de idealisti care credeau in binele comun, desi isi construiau operele pe idei cumva diferite, ci de conventia aceea pe care se constituie statul modern. Simplist spus, contractul intre liderii alesi in mod democratic, care in schimbul voturilor si al privilegiilor ofera stabilitate economica si sociala (nu intamplator spun asta) unor cetateni care ofera pentru asta taxe, voturi, eventual respect si incredere in cea mai mare parte a timpului.

Ma intorc la contractul social, dar nu inainte de a pomeni singura stire care m-a facut sa zambesc saptamana trecuta: pentru ca oricum nu prea au de lucru, 500 de agentii imobiliare britanice au raspuns unui studiu care "pretuia" o serie de monumente si cladiri din Marea Britanie. Monumentul de la Stonehenge, de exemplu, a fost evaluat la fix 51 de milioane de lire sterline, locuinta premierului britanic din Downing Street la 5,2 milioane de lire si castelul Windsor la 390,9 milioane de lire.

Mai in gluma, mai in serios,t jurnalistii britanici au vazut in vanzarea landmark-urilor, chiar daca preturile sunt cam de criza, o potentiala solutie pentru reducerea uriasului deficit al Marii Britanii, de 156 de miliarde de lire sterline. Suma care nu ar fi acoperita nici daca executivul majestatii sale ar vinde nu numai Stonehenge, ci si Turnul Londrei sau The Eye sau Tamisa la sticluta; oricum ideea ramane si este chiar fezabila, intr-un fel - in fond nimeni n-a murit cand fratii Al Fayed au cumparat Harrods, nu?, si asta se intampla acum multe decenii, perioada in care magazinul a prosperat. Si pana la urma renuntarea la o serie de bunuri poate fi temporara si poate avea efecte cat se poate de favorabile.

Propunerea agentilor imobiliari si a jurnalistilor britanici, desi pare neserioasa, imi inspira un soi de incredere - probabil ca poporul care a rezistat de unul singur in fata lui Hitler va gasi puterea de a depasi neajunsul unui deficit de 156 de miliarde, pentru ca taria unei societati care isi bea ceaiul de la ora cinci si pe urma se zbantuie pe ritmuri punk se bazeaza pe un contract social bine intocmit si rezistent in timp (aici unii imi vor aduce aminte de Sarah Ferguson si de costul unei intalniri cu printul Andrew; le voi spune ca si aceste lucruri fac parte din contractul social, totul este sa stii unde sa te opresti si cum sa reactionezi si nu ma indoiesc ca ducesa de York isi va primi pedeapsa din partea justitiei sau a societatii, nici nu mai conteaza).

Thomas Hobbes a fost un pesimist (cu o doza fina de ironie, zic eu) care credea ca "viata omului este singuratica, sarmana, ticaloasa, cruda si scurta", de parca ar fi meritat sa traim peste suta in conditiile date; filozoful vedea in om numai fiinta razboinica, care cauta, paradoxal, pacea indusa de societate. John Locke miza pe cautatea fericirii, care ne aduna in grupuri sociale. Jean-Jacques Rousseau vorbea de libertatea individuala, pe care o pierdem in societate, dar pe care o putem regasi. De ce va bat capul cu asemenea prostii, in loc sa cautam solutii pentru ca Romania sa iasa din impas?

Pentru ca vreau sa redau libertatea celor care vor; sa le reamintesc ca nu merita sa respecti, nici la propriu, nici la figurat, pe cineva care te dispretuieste la propriu sau la figurat, pe cineva care te crede natang cand de fapt esti ingrijorat si care te crede manevrabil cand de fapt esti preocupat de ziua de maine. Pe cineva care cultiva constient un climat de ura si nesiguranta.

Romania va rezista crizei, dar va plati un pret. Iar pentru pretul pe care il va plati imi vine in minte o imagine a unei parti din orasul indian Mumbai.

Partea din Mumbai se numeste Dharavi si este o mahala, una din cele mai mari din Asia, unde un milion de oameni se adapostesc pe cateva hectare (densitatea populatiei este cam aceeasi ca a Bucurestiului). Cu chirii de 4 dolari pe luna, saracia din Dharavi genereaza o cifra de afaceri de un miliard de dolari anual, iar asa-zisele fabrici cu o singura incapere, peste 15.000 cu totul, alimenteaza cu pielarie, bijuterii sau textile marile magazine din Europa sau America. Priviti cu atentie Romania, ascultati-o vorbind, analizati-i evolutia si imi veti intelege ingrijorarea.

Cred ca tara asta isi va pierde in continuare oamenii buni - un nou val de tineri, bugetari sau intreprinzatori, medici sau functionari, vor cauta in lumea larga locuri unde autoritatile macar se prefac ca respecta contractul acela social. Ceea ce va ramane o sa merite cam 4 dolari pe luna, orice va fi insemnand aceasta.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
editorial,
opinii,
Dorin Oancea
/opinii/despre-multiplele-intrebuintari-ale-contractului-social-6195400
6195400
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.