Despre frumuseţea unei maşinării de ucis

Autor: Dorin Oancea Postat la 18 iunie 2012 169 afişări

Nu există moment mai emoţionant, la categoria plecări, decât cel al plecării unui mare vapor. Nu este o descărcare de energie, aşa, ca la o rachetă; energia este prezentă, dar se disipă într-un sentiment ce amestecă regret, speranţă, maiestuos. O ramură tehnică a artei.

În imagine este cuirasatul Bismarck, iar textul pe care îl citiţi este eliberat de orice simbolistică politică. Este, pur şi simplu, una dintre cele mai frumoase maşinării inventate de om, o operă de inginerie şi artă vizuală. Nu a fost nici cea mai mare navă de luptă, nici cea mai puternică şi nu a avut cele mai mari tunuri; Jeremy Clarkson, cel care mi-a oferit inspiraţia pentru acest text, dă Cezarului grandoarea maximă şi cinsteşte, numindu-l cea mai frumoasă navă de luptă, pe Yamato, gigantul japonez de 71.000 de tone care a dat de furcă americanilor în Pacific (Bismarck avea sub 50.000 de tone, iar în materie de tunuri, japonezii trăgeau cu jeepuri în timp ce nemţii trăgeau cu butoaie de petrol - e o figură de stil). Eu aş putea invoca Missouri, mândria US Navy, care a luptat în şi al Doilea Război Mondial şi în conflictul din Coreea, ba chiar şi în Războiul din Golf şi la bordul căreia bucătarul Steven Seagal a kilerit nişte terorişti în Under Siege.

Dar o să rămân la Bismarck, pentru că este singura navă de luptă de acest calibru care s-a luptat; şi, dacă există o frumuseţe a luptei, a războiului, de la cei 300 de spartani la atacul cavaleriei uşoare şi la scufundarea cuirasatului Bismarck, aceasta trebuie onorată.

Unii vor spune că o maşină de omorât oameni nu poate fi frumoasă; replica mea este un clişeu, dar adevărată - oamenii omoară oameni, nu maşinăriile. Iar cuirasatele au fost cele mai ineficiente maşinării de ucis din istorie, fiind mai degrabă instrumente de paradă decât arme, nave care-i făceau pe amirali, pe şefii de state, ba chiar şi pe simplii cetăţeni să se simtă importanţi.

Undeva la începutul secolului XX un italian, Cuniberti, ofiţer de marină, s-a gândit la tunuri mari şi cuirase impenetrabile, care să ţină piept atacurilor de oriunde ar veni, de pe apă, de sub apă sau din aer. Britanicii au lansat prima navă de acest tip, apoi şi alţii, iar războiul pe mare s-a schimbat - giganţii erau scumpi şi cărau ditamai responsabilităţile, de la moralul armatei sau al populaţiei la destine de politicieni sau lideri, aşa că pe mare cuvântul de ordine nu a mai fost atacul, ci apărarea.

La 19 mai 1941 Bismarck este trimis în Atlanticul de Nord în căutarea de vase comerciale. Este localizat de patru crucişătoare, care nu-l atacă, mărimea conta. Vin cuirasatul Prince of Wales şi crucişătorul Hood. Britanicii au început să tragă cu o repeziciune remarcabilă, dar complet aiurea. Bismarck a fost mai lent, dar la a cincea salvă l-a lovit pe Hood care a explodat şi s-a scufundat în trei minute. Au scăpat numai trei din cei aproape 1.500 de oameni de la bord. Churchill şi-a mestecat trabucul şi nu a ezitat să lanseze cea mai mare vânătoare din istoria navală. Bismarck a dat piept cu patru crucişătoare, trei cuirasate şi două portavioane, alături de şapte distrugătoare britanice şi, în numai 90 de minute, în largul coastelor irlandeze, totul s-a sfârşit. Cum am spus, dacă există o frumuseţe a luptei, a războiului, de la cei 300 de spartani la atacul cavaleriei uşoare şi la scufundarea cuirasatului Bismarck, aceasta trebuie onorată.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
opinie,
editorial,
dorin oancea
/opinii/despre-frumusetea-unei-masinarii-de-ucis-9750507
9750507
comments powered by Disqus

Aleph Story. De ce sunt mici salariile atât de mici în România?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.