Apoi a aparut “bula” tehnologica. S-a vazut atunci ca multe companii laudate din Noua Economie se pricepeau mai bine sa-si promoveze imaginea decat sa faca bani - desi unele dintre ele au patentat noi forme de frauda contabila. Dupa aceasta au urmat socul petrolului si cel al penuriei de alimente, cinice aduceri aminte ca traim inca intr-o lume materiala.

Cam asta sa fi fost revolutia digitala? Nu va grabiti. Predictiile acelor guru ai tehnologiei din anii ‘90 se implinesc mai greu decat se asteptau entuziastii, dar viitorul pe care ei l-au profetit este inca in fata.

In 1994, una dintre acesti guru, Esther Dyson, a facut o predictie izbitoare, anume ca usurinta cu care continutul digital poate fi copiat si apoi redistribuit va forta in cele din urma companiile sa vanda ieftin rezultatul activitatilor lor de creatie sau chiar sa-l ofere gratuit. Indiferent de produs - software, carti, muzica, filme - costul creatiei ar fi trebuit recuperat indirect: companiile urma sa fie nevoite “sa distribuie gratuit proprietatea intelectuala ca sa poata vinde apoi servicii si relatii”.

Spre exemplu, Dyson a aratat cum unele companii de software si-au oferit gratuit produsele, dar au castigat pe seama onorariilor pentru instalare si a service-ului pe care l-au asigurat dupa aceea. Insa cea mai puternica ilustrare a modului in care poti face bani oferind produse gratuite i-a apartinut formatiei Grateful Dead, care si-a incurajat fanii sa inregistreze concertele lor live, pentru ca “multi dintre cei care vor asculta melodiile inregistrate ale Grateful Dead vor ajunge sa dea bani pentru sepci, tricouri si bilete la spectacole. In noua era, piata auxiliara este adevarata piata”.

Intr-adevar, se pare ca Grateful Dead au fost pionieri ai acestui stil de business. Revista Rolling Stone a publicat recent un articol intitulat “Noua economie a rock-ului: cum sa faci bani cand nu se vand CD-urile”. Descarcarile de fisiere submineaza pas cu pas vanzarile de discuri - dar trupele de rock, scrie revista, au gasit alte surse de venituri. Chiar daca vanzarile de discuri sunt modeste, formatiile pot ajunge, prin intermediul spectatorilor de YouTube sau al ascultatorilor de la radio, la un succes financiar indirect, castigand din “publishing, turnee, merchandising si licente”.

Ce alte activitati de creatie vor ajunge in fapt modalitati de a promova businessuri secundare? Ce ziceti de scrierea cartilor? Potrivit unui articol din The New York Times, atractia principala de la targul BookExpo America din acest an au fost cartile electronice. E-cartile sunt o promisiune, cumva nematerializata, de mai multa vreme. (E un banc brazilian vechi: “Brazilia este tara viitorului - si asa va fi intotdeauna”. Asa si cu e-cartile.) Dar s-ar putea sa se fi ajuns in sfarsit la punctul in care e-cartile sa devina o alternativa la fel de larg folosita ca hartia si cerneala.

Cam aceasta e impresia mea dupa o experienta de cateva luni cu dispozitivul care hraneste aceasta revolutie, Amazon Kindle. In sine, usurinta de folosire a Kindle si ecranul sau ofera o experienta de citit aproape similara cu cea a lecturii unei carti traditionale. Aceasta lasa utilizatorul liber sa evalueze factorul operativitate. Kindle poate inmagazina textul multor carti, iar cand comanzi o noua carte, ea iti ajunge literalmente in maini in cateva minute. Este un complex de avantaje care, cred eu, va ajunge destul de repede ceva obisnuit, poate chiar modul obisnuit in care o sa citim carti.

Cum va afecta aceasta industria editarii? In acest moment, editorii castiga dintr-o descarcare de fisier pe Kindle la fel de mult cat castiga din vanzarea unei carti concrete. Dar experienta industriei muzicale sugereaza ca asa ceva nu e ceva de durata: odata ce descarcarea de fisiere cu carti va deveni o practica obisnuita, va fi greu pentru editori sa practice aceleasi preturi ca in momentul de fata.

Intr-adevar, daca e-cartile vor deveni norma, industria editarii asa cum o stim noi azi ar putea sa se ofileasca. Cartile ar putea sa ajunga sa serveasca in special ca material promotional pentru alte activitati ale autorului, cum ar fi lecturile live la care se plateste intrarea. Daca asa ceva a fost bun pentru Charles Dickens, cred ca o sa fie bun si pentru mine.

Totusi, strategia de oferire gratuita a proprietatii intelectuale astfel incat oamenii sa cumpere celelalte produse din aceeasi familie nu va functiona la fel de bine in toate cazurile. Sa ne gandim la cel mai dureros exemplu: organizatiile de media, intre care si The New York Times, au trudit ani intregi sa faca dintr-un urias public online unul de abonati, insa cu un succes limitat. Vor fi nevoiti sa gaseasca insa o cale. Bit cu bit, tot ce poate fi digitalizat va fi digitalizat, facand proprietatea intelectuala mai usor de copiat ca niciodata si in acelasi timp mai greu ca niciodata de vandut pentru un pret mai mult decat modic. Si va trebui sa gasim afaceri si modele economice care sa ia in considerare aceasta realitate.

Nu se va intampla dintr-odata. Dar pe termen lung, cu totii vom ajunge ca Grateful Dead.

---

* termen folosit in 1995 de “The Economist” pentru a desemna perioada economica infloritoare din SUA, n.red