“Tiganii sunt imaginea vie a unei intregi rase de delincventi si ii reproduc acesteia toate pasiunile si viciile. Ei au oroare (...) fata de tot ceea ce solicita un grad minim de efort; mai degraba suporta foamea si mizeria decat sa se supuna unei munci usoare constante; muncesc doar atat cat este nevoie pentru a putea trai; sunt falsi chiar si cu semenii lor; ingrati, neciopliti, si in acelasi timp cruzi, de aceea in Transilvania circula vorba ca 50 de tigani pot fi pusi pe fuga de o carpa uda; incorporati in armata austriaca, au lasat o impresie foarte proasta. Sunt razbunatori pana la extrem: unul dintre acestia, batut de stapan, pentru a se razbuna l-a transportat intr-o grota, i-a cusut trupul intr-o piele de animal, alimentandu-l cu cele mai respingatoare substante, pana cand a murit de cangrena. Pentru a putea jefui Logrono au otravit fantanile cu Drao, iar cand i-au crezut morti pe cetateni au intrat in masa in oras, care a fost salvat in cele din urma de un om care stia ce avea sa se intample.

Iuti la manie, in avantul furiei au fost vazuti aruncandu-si copiii ca pe niste bolovani impotriva adversarului; sunt intocmai precum delincventii, vanitosi si totusi fara nicio teama de dezonoare. Cheltuiesc pe alcool si haine tot ceea ce castiga, astfel ca ii poti vedea umbland cu picioarele goale, dar cu haina impodobita sau colorata, si fara ciorapi, dar cu ghete galbene. Au nepasarea salbaticului si a delincventului. Se povesteste cum, o data, dupa ce i-au respins dintr-o transee pe soldatii imperiali, au strigat in urma lor: <Fugiti, fugiti, ca daca am fi avut destule gloante, carne vie v-am fi facut>.” Si astfel si-au vestit dusmanii asupra acestui fapt, iar ei, intorcandu-se inapoi, i-au macelarit.

Fara morala si totusi superstitiosi (Borrow)(2), s-ar considera blestemati si dezonorati daca ar manca tipari sau veverite, si totusi mananca (...) starvuri aproape putrezite. Iubitori de orgii, de galagie, in piete fac mare vacarm; nemilosi, asasineaza fara nicio remuscare, in scop de castig; au fost suspectati, cu ani in urma, de canibalism. Femeile sunt foarte abile la furt si isi instruiesc in acest sens si copiii; otravesc vitele cu prafuri, pentru a se lauda apoi ca le-au vindecat sau pentru a le obtine ieftin carnea; in Turcia se ocupa si cu prostitutia. Toate exceleaza in anumite inselatorii speciale, precum schimbul de monede bune contra celor false ori in traficul cu cai bolnavi, aranjati sa para sanatosi, asa incat la fel cum pe la noi evreul era pe vremuri sinonim cu camatarul, asa in Spania, tiganul este sinonim cu pungasul in comertul cu vite.

In orice stare sau conditie s-ar afla, tiganul isi pastreaza obisnuita si constanta lui impasibilitate, fara a parea preocupat de viitor, traind de pe o zi pe alta intr-o imobilitate absoluta a gandirii si abdicand de la orice prudenta” (Cesare Lombroso(3), “Criminalul”, 1876).

“Exista un punct de evidenta analogie intre viata lor si cea a evreilor, in masura in care evreii si tiganii reprezinta unicele grupari etnice din Europa constituite in lipsa oricarei manifestari de viata agricola (...). Dar daca tiganii impart cu evreii aceasta originala prerogativa de absenteism de la tot ceea ce inseamna munca agricola, o profunda diversitate intima ii deosebeste (...) unul e un popor care acumuleaza pentru a domina, celalalt cerseste pentru a trai” (Vincenzo De Agazio(4), “Ultimii nomazi”, Apararea Rasei, 20 iunie 1939).

“Tiganii fac parte aproape intotdeauna din rasa orientala si metisii lor sunt aproape mereu niste indivizi asociali, cu atat mai periculosi cu cat sunt dificil de deosebit de europeni (...) Este necesar, asadar, sa nu ne incredem in toti acei indivizi care traiesc vagabondand in stilul tiganilor si prezinta trasaturile somatice mai sus amintite. Este vorba despre indivizi asociali, extrem de diferiti din punct de vedere psihic de populatiile europene si mai ales de cea italiana, ale carei calitati de truda si atasament fata de glie sunt cunoscute (...). Data fiind absoluta lipsa de simt moral a acestor eterni vagabonzi, se intelege cum de acestia pot cu usurinta sa se amestece cu straturile inferioare ale populatiilor pe care le intalnesc, inrautatindu-le din toate punctele de vedere calitatile fizice si psihice” (Guido Landra, “Problema metisilor in Europa”, Apararea Rasei, 5 noiembrie 1940).

Atrag atentia ca daca Lombroso ar putea suscita oarecare rezerva din partea compilatorilor de antologii revizioniste, cunoscute fiind inclinatiile lui socialiste, nu ar trebui sa fie nicio suspiciune in cazul scrierilor aparute in Apararea Rasei, o revista considerata destul de serioasa, la care colabora si Giorgio Almirante(5), cel dupa al carui nume avea sa fie chiar botezata o strada.

1. “Cuore” (“Inima”), roman pentru copii publicat de Edmondo de Amicis in 1886 si care promoveaza valorile morale demne de cultivat la noile generatii, de la ajutorarea celor nevoiasi pana la patriotism si dragostea pentru familie si prieteni

2. George Borrow (1803-1881) - scriitor britanic, autor al lucrarii “Zincali: o poveste a tiganilor din Spania” (1843)

3. Cesare Lombroso (1835-1909) - celebru antropolog, criminolog si jurist italian

4. Vincenzo De Agazio si Guido Landra - antropologi fascisti italieni

5. Giorgio Almirante (1914-1988) - politician neofascist si fondatorul dreptei politice italiene