Poate va mai amintiti de Jon Johansen, pustiul norvegian care a asamblat un programel care decripta DVD-uri pentru a le putea viziona pe calculatorul sau echipat cu Linux. Cazul sau a fost foarte spectaculos si intens mediatizat, deoarece a pus in lumina contradictia dintre tehnologiile noi si o legislatie a drepturilor de autor ancorata in epoca industriala. Jon nu voia decat sa-si vada propriile filme, dar a postat programul pe internet pentru a ajuta cateva grupuri de programatori care incercau sa dezvolte un DVD player pentru Linux. Cateva asociatii ale industriei cinematografice au pretins ca metoda de criptare CSS este secret industrial, iar urmarea a fost ca o organizatie numita Copyleft a pus in vanzare tricouri imprimate cu programul de decriptare scris de Jon (deCSS).

Au trecut de atunci zece ani si singura schimbare in privinta chestiunilor legate de proprietatea intelectuala in epoca retelelor a fost ca presiunile industriei de divertisment asupra consumatorilor au crescut si s-au facut putini pasi in directia dorita de cei care, pana la urma, finanteaza aceasta industrie (de pilda faptul ca iTunes Store vinde acum si muzica non-DRM). In esenta, situatia sta cam asa: detinatorii de copyright incearca sa impuna tot mai multe restrictii privind utilizarea materialelor pe care le detin (muzica, filme, programe TV, software, carti etc), in vreme ce consumatorii isi doresc mai multa libertate si asteapta modalitati mai practice si mai convenabile de distributie. Primii au de partea lor puterea de influenta asupra legislatiei pe care le-o confera procentele insemnate pe care industria divertismentului le reprezinta in ansamblul economiei americane. De aici a rezultat in 1998 celebrul Digital Millennium Copyright Act (DCMA) care, printre altele, interzicea softurile si alte instrumente care-i puteau ajuta pe consumatori sa foloseasca materialele digitale protejate in moduri care nu erau permise in mod explicit de distribuitori. In baza acestei legi a fost acuzat Jon Johansen.

Un nou episod in acest conflict "people vs. copyright" (cum il numea OpenDemocracy in 2002) se petrece chiar acum, sub ochii nostri. Sau mai degraba departe de ei, pentru ca noul tratat care incearca sa "internationalizeze" legislatia americana se negociaza in secret, iar cei care cunosc textul stau sub amenintarea unor clauze de confidentialitate.

Documentul se cheama Anti-Counterfeiting Trade Agreement (ACTA) si implica, pe langa Statele Unite, tari precum Japonia, Coreea de Sud, Canada, precum si tarile Uniunii Europene. Spre deosebire de organismul de specialitate al Natiunilor Unite (WIPO), care supune dezbaterii publice proiectele tratatelor legate de proprietatea intelectuala, la elaborarea ACTA nu a fost invitata niciuna dintre organizatiile care sustin puncte de vedere diferite, iar rarele comunicate de presa sunt suficient de obscure ca sa contrasteze cu politica de transparenta promisa de presedintele Obama. In plus, ACTA este definita ca o "intelegere executiva" si, in consecinta, nu va avea nevoie de ratificarea Senatului SUA.

In ciuda precautiilor, mai multe documente privind intelegerea "s-au scurs" si au fost publicate de situri specializate, precum Wikileaks.org, sau au ajuns la organizatii precum Electronic Frontier Foundation sau Knowledge Ecology International. Ceea ce se profileaza este inspaimantator. BoingBoing subliniaza ca furnizorilor de acces si servicii internet li se pregateste un rol de "politie proactiva", care trebuie sa se asigure (sub amenintarea unor pedepse) ca nu gazduiesc materiale protejate - ceea ce ar scoate din business servicii precum Flickr, YouTube sau Blogger. Furnizorii vor fi obligati sa taie accesul la retea celor acuzati de incalcare a copyright-ului, fara nici un fel de probe sau proces. In acelasi mod vor fi sterse orice fel de materiale banuite ca nu ar fi detinute legal. Indepartarea mecanismelor DRM (chiar si in scopuri legitime, cum ar fi transpunerea in formate accesibile persoanelor cu dizabilitati) este categoric interzisa.

N-as vrea sa fiu gresit inteles. Protejarea proprietatii intelectuale este importanta. Este insa o chestiune de echilibru: dincolo de un anumit punct, pericolul abuzurilor si al cenzurii risca sa compromita intregul edificiu. Daca cineva se indoia de utilitatea unui "pirat" in Parlamentul European, are acum proba contrara: legislatia europeana va include garantii privind protectia sferei private si asigurarea unor proceduri judiciare corecte.