Fondatorul unei retele de magazine cu produse electronice se arata fericit, saptamana trecuta, in timpul receptiei de lansare a unei noi firme - o mica investitie personala intr-un start-up din domeniul Internetului. Mica, raportand-o la ceea ce vanduse anul trecut - cele aproape 100 de magazine date pe cateva milioane bune unui fond de investitii.

De ce a vandut? Raspunsul sablon din vremurile noastre: "Am adus afacerea la un nivel la care aveam nevoie de o investitie puternica pentru ma dezvolta in continuare si a face fata concurentei". Tradus printre cuvinte: "nu mai era distractiv dupa ce afacerea se stabilizase si imi era frica de concurenta". Cresterile nu mai erau atat de mari, ritmul lansarilor de noi magazine incetinise si totul se indrepta spre un maxim posibil, foarte probabil. Desigur, l-am putea banui pe acest om, ca si pe multi altii, ca se saturase de profituri reinvestite, de viata cumparata pe firma (78% dintre Mercedes-uri sunt luate in leasing), de vacantele exotice asortabile veniturilor, dar nu orarului. Nu e cazul. La mai putin de jumatate de an de la vanzare e deja la a doua investitie, dupa cea intr-o firma locala de consultanta pentru micii afaceristi. In zona fierbinte, unde consiliaza firme pe care ajunge sa le cunoasca si, cum recunostea rotind paharul de whisky, in care ar putea sa investeasca.

Desi a pastrat o parte din vechea afacere, fondul de investitii si-a numit recent un director propriu, dupa ce fondatorul a hotarat sa cedeze: "Eu am crescut firma asta si mi-e greu sa accept ca altcineva stie mai bine". Recunoaste insa ceea ce cartile de management stiu deja, ca in piramida decizionala a unei companii bine crescute, primele doua niveluri, actionarul si CEO-ul, e mai bine sa fie persoane diferite.

Aparent avem de-a face cu un paradox. Daca voia sa ramana cu butonul rosu, de ce a vandut pana la urma? Adevarul e ca nu e usor sa  pastrezi vigoarea unui business pe un segment de piata (si adrenalina cresterilor), cand toate soiurile de investitori cu titulaturi in limba engleza vad acum o "bonanza" in Romania. Acestia pun prea multi bani pe cantar pentru ca balanta sa mai incline in favoarea celor care stiu piata locala. Ceea ce duce la o concluzie care nu e nici buna, nici rea: din cauza noutatii capitalismului nu avem acea aristocratie a afacerilor mostenite din generatie in generatie si nu o vom avea, pentru ca intra prea multi bani in Romania. Sa ma contrazica Tiriac aici. 12 nume din primele 100 de companii din Romania dupa cifra de afaceri sunt controlate acum de antreprenorii romani care le-au fondat sau privatizat. Vanzatori de aspiratoare, de masini, producatori de medicamente sau mari agricultori. Restul apartin statului si majoritatea fac parte din grupuri internationale sau holding-uri regionale.

Conform publicatiei americane Family Business, cele mai mari afaceri mostenite din lume sunt Wal-Mart (condusa de Robson Walton, fiul fondatorului Sam Walton), Ford (cu William Clay Ford jr., stranepotul fondatorului Henry Ford) si Samsung (familia Lee). Vom avea oare un Popescu si Fiii de anvergura lor? Probabil ca nu. Un studiu in Romania al cabinetului de consultanta Pierre Audoin realizat pe firmele din IT a venit si cu cateva cifre, dintre care mentionez doar trei - cifre care ar putea fi presupuse si pentru alte sectoare de activitate. Unu: 90% dintre companii au patroni care doresc sa vanda partial sau total afacerile detinute. Doi: peste 50% din cei care vor sa vanda nu se simt motivati sa ramana in noua structura dupa vanzare decat cu un minim care sa asigure cumparatorul si sa maximizeze pretul. Trei: peste 50% vad multe potentiale oportunitati de dezvoltare a afacerii lor actuale, insa realizeaza ca nu au forta financiara, relationala si manageriala pentru a le utiliza. Pana la urma nici nu e de mirare ca nu au forta de a le mai dezvolta dupa un anumit nivel. Antreprenorii acestia vin din zona unde marile companii nu si-ar fi murdarit costumele: cea a afacerilor prea mici pentru niste licentiati cu MBA, dar care s-au dovedit profitabile.

Iar textul acesta are si o morala. Vreti sa lasati afacerea mostenire? Faceti tot posibilul ca afacerea sa ramana mica - va fi mai putin vizibila si mult mai putin dorita. Nu va listati afacerea la bursa - oferta de actiuni poate fi o metoda tentanta de a aduce capital, dar si o usa deschisa pentru preluari fortate. Ocoliti orasele mari - mai multi locuitori inseamna mai multi clienti si cresterea afacerii devine greu de evitat. O reteta pe care a urmat-o parca dupa manual cea mai veche afacere de familie din Statele Unite, aflata acum la a 14-a generatie. Zildijan Cymbal Co. produce si acum talgere de metal pentru cateva feluri de instrumente muzicale. Nu suna bine?