Cincinalul intr-un singur numar

Postat la 06 octombrie 2009 12 afişări

La fel ca si pentru oamenii de afaceri sau politicieni, si ziaristii trebuie sa aiba noroc, sa aiba parte de vremuri interesante, tulburi, cu rasturnari de situatie, cu oameni noi, cu sange pe strada, dar si in culise.

Pentru ziaristii de pe politic si social, anii 1990-2000 au fost perioada lor de glorie, cand s-a rasturnat si construit sistemul politic, cand politicienii si partidele au facut legea. Economia de abia isi tragea sufletul, iar oamenii de afaceri si companiile isi construiau viitorul in surdina.

Dupa 2000, fara prea mare zgomot, economia a inceput sa-si faca loc catre prim-plan, iar antreprenorii romani au prins curaj. Deschiderea granitelor europene prin eliminarea vizelor si intrarea in NATO a fost trambulina care s-a pus pentru saritura ce va urma. 2004-2009 a fost perioada de glorie a ziaristilor de pe economic. Afacerile, antreprenorii, multinationalele, tranzactiile, vanzarile, cumpararile, imobiliarele, Bursa, toate au explodat. Iar jurnalistii de pe aceste domenii au avut despre ce sa scrie, cititorii s-au detasat de partea politica si sociala trecand mai repede peste aceste pagini, iar publicatiile economice au iesit in fata.

In octombrie 2004 a aparut saptamanalul BUSINESS Magazin, care a avut sansa sa-si suprapuna primii cinci ani cu cel mai bun cincinal economic din istoria Romaniei. Iar aceasta criza financiara mondiala inceputa la mijlocul anului 2007, care a adus caderea economica dramatica din 2009, a venit ca o "binecuvantare" pentru jurnalisti.

De putine ori in viata te poti intalni cu o asemenea perioada: de un avant care a venit pe neasteptate, neprogramat, care s-a transformat rapid intr-o iluzie ca va tine la nesfarsit, si de o cadere, venita de nicaieri si care topeste zi de zi fiecare euro obtinut la salariu, la puterea de cumparare si la increderea in viitor. n schimb, singurul lucru cert care ramane in partea pasiva a portofelului este acum ziua si contul de plata al datoriei la banca, cel mai sigur castig al cincinalului.

Daca priviti copertile BUSINESS Magazin din acesti cinci ani veti vedea in 30 de minute evolutia unei economii cu personajele ei, cu afacerile ei, cu tendintele ei, cu schimbarile si caderile ei. Este o trecere detasata, care ma face sa zambesc gandindu-ma la toate discutiile din redactie care au stat la baza alegerii acestor subiecte.

Primul cover, adica articolul de pe coperta, a fost CAT COSTA ROMANIA? Asa cum era trecuta in acte, in septembrie 2004: 686.195.000.000.000 de lei vechi. Oare cat mai costa acum, avand in vedere ca sunt si lei noi, si vremuri noi? Singura constanta este Mugur Isarescu, pe care trecerea anilor si a evenimentelor il prinde tot la Banca Nationala, uitandu-se cu detasare din sala Consiliului de Administratie la ce se petrece in strada. Acum cinci ani, BUSINESS Magazin a adus la lumina CULISELE BANCII NATIONALE prin prisma salii Consiliului de pe Lipscani, ce are o istorie de peste 100 de ani. Acum e proaspat renovata, iar Isarescu se pregateste sa isi ia locul in biroul vechi al guvernatorilor. ROMANIA IN 2010. Alt cover. Am riscat atunci. Voiam sa fim inaintea timpurilor. Imi este si frica sa recitesc articolul ca sa vad unde ne vedeam atunci si unde suntem azi. Sigur criza nu era in plan.

Din 2005 au inceput tranzactiile (INVAZIA VODAFONE), am scos la iveala o noua generatie de antreprenori - BANCHERII CUPRULUI (care acum se lupta sa supravietuiasca avand in spate datorii de peste 200 de milioane de dolari), dar am si vazut CUM DIVORTEAZA AVOCATII, adica ruptura la varful celei mai puternice case de avocatura de la acea vreme: Musat si Asociatii. Cei care au plecat - Tuca-Zbarcea, au ajuns ei acum in top.

Cand ma uit si vad ce ne-a invatat in 2005 Florin Andronescu despre CAND sI CUM SE VINDE O AFACERE (el tocmai iesise din Flanco si Credisson), nici nu ne dadeam seama cat de important a fost acel articol, pentru ca multi antreprenori nu si-au vandut la timp afacerile, terenurile, casele, iar anul crizei ii va face sa piarda tot. Ce rapida este trecerea de la o afacere evaluata la peste 100- 200 mil. euro, cum a fost Altex, si cum in 2009 era aproape sa nu mai faca nimic din cauza caderii uneia dintre cele mai spectaculoase piete - electroretailul. Numai in pielea lui Dan Ostahie sa nu fii. VIATA PE DATORIE sau ce vizionari am fost acum patru ani, cand am descris noua viata a romanilor. Acum trebuie sa vedem ce s-a ales din ea. CUM DAI AFARA UN CEO. Va suna familiar? Avem ce scrie. si un articol care poate face cariera - LIBER LA CREDITE. Ironia vietii . Bancherii te rugau sa iei bani. Cum e in prezent? Puteti comenta pe site.

Acestea sunt o parte din coverurile care au surprins lumea afacerilor din Romania si din lume. Restul le gasiti cateva pagini mai incolo in acest numar special. Noi, ziaristii, am fost si suntem privilegiati ca putem scrie despre aceste lucruri, ca am cunoscut pe cei care formeaza lumea businessului si care prin deciziile lor influenteaza tot ce se intampla in jurul nostru.

La fel ca economia, si viata de zi cu zi a revistei a fost la fel de zbuciumata. Cu angajari, sperante, bucurii, demisii, plecari, nopti albe (cand scriu acest articol este ora 2.43 noaptea de joi spre vineri, saptamana trecuta) si deja sunt 5 ani de BM. Au trecut multi oameni pe la revista, o parte din ei au facut o alta revista, altii fac afaceri si nu mai scriu despre ele. Din cei care au pornit aceasta revista au ramas numai Dorin Oancea, Crenguta Nicolae si Raluca Badea, asta ca sa vedeti cat de fluctuanta este soarta. Lor le multumesc in mod special, plus tuturor celor care au condus, scris, editat, facut poze, machetat, marketat, promovat si vandut (ca si altii au un buget de facut, nu numai cei despre care scriem).

Iar voua , cititorilor, va urez sa fiti la fel de norocosi ca noi sa traiti vremuri interesante. Ieri ati fost sus, azi sunteti jos, maine veti fi sus, din nou, iar noi trebuie sa fim aici ca sa scriem.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
nato,
mediul politic,
vodafone
/opinii/cincinalul-intr-un-singur-numar-4966202
4966202
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.