De fapt nici nu-ti trebuie multe cuvinte pentru a rezuma o situatie. “Sunt oare singurul tip din tara asta care s-a saturat de ceea ce se intampla? Unde ne e spiritul de revolta, de ce nu tipa nimeni? Avem de-a face cu o gasca de clovni care ne duc tara de rapa, cu gangsteri corporatisti care ne fura si nu suntem in stare sa inlaturam efectele unui uragan, daramite sa fabricam un automobil hibrid. Si in loc sa ne infuriem, toti stau si dau din cap aproband politicienii care ne spun <sa nu iesim din rand>. Sa nu iesi din rand? Glumiti, cred! Asta-i America, nu nenorocitul de Titanic. Va dau un sfat: dati-i in gat pe toti!” Suna cu totul altfel decat ingrijorarile presedintelui Bush si modul in care “administratia americana este concentrata pentru solutionarea dificultatilor in care se afla piata financiara” si pentru “revenirea increderii investitorilor”. Alte 260 de cuvinte (primele 160 au fost rostite cu ocazia vizitei unui presedinte african la Casa Alba).

 

Citatul vehement este dintr-o carte a lui Lee Iacocca, fostul presedinte si director executiv al producatorului de automobile Chrysler, aparuta anul trecut in mai si intitulata “Where Have All the Leaders Gone?”. Tonul discursului sau, perfect aplicabil prezentului, nu numai situatiei de acum un an si ceva, dominata de criza subprime, ma face sa presupun ca frustrarea lui Iacocca, angajat in ultimii ani in actiuni si activitati cu un puternic caracter social, de la asigurarea securitatii alimentare a copiilor lumii la dialogul cu cetatenii si modelarea societatii civile, a crescut dupa repetatele actiuni intreprinse de Rezerva Federala americana pentru salvarea unor institutii financiare - Bear Stearns, Fannie Mae si Freddie Mac, AIG. Ceea ce inseamna ban public practic risipit, si vorbim de mii de miliarde de dolari, iar orice suparare, a vreunui comentator sau analist sau cetatean, este, trebuie sa spunem, justificata.

 

Atat de vehementul Lee Iacocca uita in schimb de precedentul pe care l-a creat chiar el, in 1979, cand “clovnii” au ajutat Chrysler, aflata la un pas de faliment din cauza cresterii pretului petrolului, cu peste un miliard de dolari (vorbim de valoarea dolarului de acum trei decenii). In timp Chrysler, condusa de impetuosul Iacocca, si-a platit datoriile catre stat, iar seful ei a devenit o figura emblematica a businessului american. A fost primul “bailout”, prima actiune de salvare a unei companii “prea mari pentru a cadea”. 

 

O intrebare logica si binevenita este ce s-ar fi intamplat cu Chrysler si cu industria auto din Statele Unite daca falimentul nu ar fi fost evitat? Un tip, Barry Ritholtz, afacerist si blogger, are, conform New York Times, raspunsul: ramasitele balenei ar fi fost devorate de vulturi, investitori mici, companii agile care n-ar fi avut de ales si ar fi pastrat productia auto; dar, impinsi de costuri si de socul petrolier, s-ar fi orientat spre redimensionari, atat ale companiei, cat si ale produselor - automobile mai mici, cu consum mai redus. Iar cei de la Ford si General Motors s-ar fi vazut obligati sa se inscrie pe aceeasi linie, cu doua sau chiar trei decenii inainte de momentul actualului soc petrolier. Scenariul este logic si ar fi avut mari sanse sa se intample; in schimb pe termen lung salvarea Chrysler a insemnat, de fapt, mentinerea declinului industriei auto americane, nevoita acum sa lupte din greu cu mai sprintena concurenta japoneza.

 

Iar problemele pe care deja industria auto americana le-a anuntat in conditiile acestui 11 septembrie financiar pe care lumea il traverseaza nu este decat ultima consecinta neintentionata si nedorita a ceea ce a inceput cu trei decenii in urma.

 

De ce spun toate acestea? Pentru ca, indiferent de declaratiile mai mult sau mai putin linistitoare, efectele crizei se simt si se vor simti si in Romania. Si, intr-un an electoral urmat de un alt an electoral, mi-e teama ca autoritatile ar putea lua decizii care, sub un strat de bune intentii, ar putea ascunde greseli care ne vor marca unde nici nu gandim si cu costuri ce nu pot fi intuite acum (scriu asta inainte de a afla in detaliu modul in care si-a propus ministrul Varujan Vosganian sa ajute Bursa de la Bucuresti, de exemplu, si fara a aminti cauzele care au facut ca Romania sa piarda un deceniu intreg de dezvoltare economica).

 

Avem de-a face cu ceea ce economistii numesc efectul Peltzman, tendinta oamenilor de a reactiona la orice masura regulatorie menita sa creasca siguranta prin actiuni din ce in ce mai necugetate (introducerea obligatiei de a purta centura de siguranta a dus, in SUA, nu la scaderea numarului de decese, ci la cresterea numarului de morti pe sosele; centura a creat un sentiment de falsa siguranta, de unde o maniera de conducere a automobilului din ce in ce mai imprudenta, iar efectele au fost mentinerea numarului de soferi morti, cat si cresterea numarului de decese in randurile pietonilor si biciclistilor).

 

Mana invizibila a lui Adam Smith este, pe de alta parte, o consecinta neintentionata, in sens pozitiv, a dorintei de mai bine a individului; stiti teoria - binele fiecaruia cumulat in binele colectiv. Si nu se face sa incerci sa te stergi la fund cu mana asta, cum au facut americanii.