Dar vai - proportia proprietarilor a crescut odata cu balonul imobiliar, oferindu-i pentru o vreme lui George W. Bush un prilej sa se laude, numai ca a scazut brusc, mai ales pentru afro-americani, odata ce balonul s-a spart. Astazi, procentul familiilor americane proprietare pe casa lor nu e mai mare decat acum sase ani si e de asteptat ca la momentul cand Bush va fi parasit Casa Alba, procentul sa fie mai mic decat atunci cand s-a instalat el in functie.

Exista insa o intrebare care se pune rar, cel putin la Washington: de ce cresterea numarului de proprietari ar trebui sa fie un obiectiv pentru autoritati? Si de fapt cati oameni ar trebui sa detina case? Daca-i asculti pe politicieni, ai crede ca fiecare familie ar trebui sa detina o casa; e ca si cum n-ai fi american adevarat daca nu esti proprietar. “Daca detii ceva, se cheama ca ai in mainile tale o parte vitala din viitorul tarii noastre”, a spus candva George W. Bush. Cum ar veni, cetatenii care traiesc in case inchiriate si care deci nu au in mainile lor acea “parte vitala” nu pot fi cu adevarat patrioti. Sa ne intoarcem la dreptul de vot in functie de situatia proprietatilor!

Chiar si Partidul Democrat pare sa impartaseasca senzatia ca americanii care nu detin case ar fi cetateni de mana a doua. Lunile trecute, chiar cand incepea sa explodeze criza ipotecara, Austan Goolsbee, economist de la Universitatea din Chicago si unul dintre principalii consilieri ai lui Barack Obama, a avertizat in privinta unei eventuale prigoane impotriva creditelor ipotecare secundare: “Cat ar fi de umila o casa, nu e nicaieri ca acasa - si chiar daca locuinta vine impreuna cu o ipoteca enorma pe care o s-o tot platesti”.

Iar credinta ca esti un nimeni daca nu detii o casa se reflecta in politicile americane. Fiindca fiscul te lasa sa deduci dobanzile la creditele ipotecare din venitul impozabil, dar nu te lasa si sa deduci chiria, sistemul fiscal federal ofera o subventie enorma goanei dupa proprietate. Pe deasupra, companiile sustinute de stat specializate in ipoteci - Fannie Mae, Freddie Mac si sistemul Federal Home Loan Banks - ofera finantare ieftina pentru cumparatorii de case, in timp ce investitorii care se orienteaza spre piata chiriilor se descurca pe cont propriu.

In realitate, politicile administratiei americane se bazeaza pe premisa ca oricine ar trebui sa devina proprietar de case. Numai ca exista cateva dezavantaje reale ale conditiei de proprietar.

In primul rand, e vorba de riscul financiar. Desi rareori este descris in acesti termeni, a te imprumuta ca sa cumperi o casa e ca si cum ai cumpara actiuni in marja (cu banii brokerului, n.red.); daca valoarea de piata a casei scade, cumparatorul poate sa piarda cu usurinta o parte sau tot ce are. Iar aceasta nu e o ingrijorare ipotetica. Numai din 2005 pana in 2007 - adica pana la momentul de apogeu al balonului imobiliar - peste 22 de milioane de americani au cumparat fie case noi, fie locuinte mai vechi. Dupa ce balonul s-a spart, multi dintre acesti cumparatori au pierdut semnificativ de pe urma investitiei lor. Acum sunt probabil in jur de 10 milioane de familii pentru care valoarea creditului ipotecar depaseste valoarea caselor lor.

A detine o casa are si darul de a-i fixa intr-un loc pe salariati. Chiar si in timpurile cele mai bune, costurile si bataia de cap de a vinde o casa si de a cumpara o alta - o estimare a plasat costul mediu al unei mutari la peste 60.000 de dolari - tind sa-i faca pe salariati mai reticenti sa se mute in functie de slujbele care le ies in cale. Iar acestea nu sunt deloc cele mai bune timpuri. Problemele economice sunt concentrate in statele unde balonul imobiliar se umflase cel mai mult: Florida si California au avut parte de cresteri mult mai pronuntate ale somajului decat pe ansamblul SUA. Si totusi, proprietarilor din aceste state le vine greu sa caute ocazii in alta parte, pentru ca le e foarte greu sa-si vanda casele.

In sfarsit, e vorba de costul navetei. A cumpara o casa inseamna, desi nu intotdeauna, a cumpara o casa unifamiliala in suburbii, uneori foarte departe, unde terenurile sunt ieftine. In epoca benzinei de 4 dolari pe galon si a ingrijorarilor pe marginea incalzirii globale, e o alegere tot mai problematica de facut.

Exista, desigur, avantaje ale faptului de a detine o casa - si da, sotia mea si cu mine detinem o casa. Dar proprietatea nu-i pentru oricine. De fapt, dat fiind modul cum politicile americane favorizeaza proprietatea in dauna inchirierii, am putea avea chiar argumente sa spunem ca America are deja prea multi proprietari de locuinte.

Foarte bine, stiu ca unii imi vor raspunde: oricine care pune la indoiala idealul de a fi proprietar pe o locuinta trebuie ca vrea ca populatia sa fie “constransa sa stea in blocuri de beton in stil sovietic” (asa cum a spus-o recent un comentator de la Bloomberg). Ah, nu. Tot ce sugerez e sa scapam de obsesia proprietatii si sa incercam sa echilibram o balanta pana acum puternic dezechilibrata in defavoarea chiriei. Si daca tot am ajuns aici, hai sa ne deschidem mintile spre ideea ca e posibil ca aceia care aleg sa inchirieze in loc sa cumpere pot sa participe si ei la visul american - si sa tina in mainile lor o parte din viitorul tarii.