Pe buna dreptate, criza economica tine capul de afis al presei de specialitate, este preocuparea declarata a liderilor G20, ba chiar si politicianul roman o invoca la nevoie, alaturi de FMI, deficite si alte sperietori nationale. Dar dincolo de criza si de toata zbaterea de acum stau pericole cel putin la fel de grave; este vorba de pretul alimentelor, de schimbarile climatice, de petrol sau de imbatranirea populatiei in Europa. Si, repet intrebarea, ce poate face cetateanul roman in atare conditii?

Pentru ca uite, avem un sistem de pensii practic in colaps, pentru care banii de la FMI sunt singurul sprijin, un nivel de trai serios amenintat si o clasa politica imbecila si nesimtitoare. Daca acum pensiile sunt in pericol, ce se va intampla peste un an? Dar peste cinci? Ce se va intampla cu batranetea linistita a decreteilor care astazi sunt populatia activa? Ar trebui ei sa priveasca pasivi spectacolul politicului? Va deveni Romania suficient de potenta economic incat statul sa poarte de grija si batranilor, si tinerilor? Spre ce ne indreptam?

In urma cu cativa ani, un important industrias roman imi impartasea un scenariu care atunci mi s-a parut literatura stiintifico-fantastica, despre o zona a lumii ai carei lideri se gandeau la eliminarea motoarelor cu ardere interna, la introducerea transportului electric, la multe alte masuri cu tenta ecologista. Spun SF pentru ca era vorba de California, cea mai nonconformista, bronzata, ajustata cu silicon si cu haltere zona a Americii.

Peste ani, citesc in Guardian despre o Californie devastata de criza, despre ceea ce a fost a opta economie a lumii si care acum este amenintata de faliment, despre un Los Angeles cu o rata a saraciei de 20% si de orase importante, ca Fresno, cu un somaj cat in Detroit, dar si de taieri de miliarde de dolari din buget si de concedirea a 60.000 de functionari guvernamentali. In toata aceasta nenorocire, samburi de schimbare: activisti ecologisti californieni ajunsi la Casa Alba, accentul pe energiile verzi (California genereaza de doua ori mai multa energie solara decat restul statelor americane la un loc), suburbii unde modul de viata ramane confortabil, dar devine mai modest si mai prietenos cu mediul.

Chiar daca Romania nu este California, o paralela functioneaza si ofera si un posibil raspuns intrebarilor de mai sus: un cetatean mai responsabil si o crestere a rolului comunitatilor locale, ca principale sustinatoare ale modului de trai.

Despre cetateanul responsabil, s-o lasam balta. Sau, mai bune spus, sa-l asteptam sa apara. Pentru ca schimbarea este din interior, nu poate fi impusa de nimeni si are resorturi care nu pot fi puse in miscare de niciun sfat, de nicio constrangere. Singura experienta de viata si exemplul celorlalti pot face schimbarea spre un cetatean mai econom, mai responsabil cu viitorul sau si al copiilor sai, cu apucaturi ecologiste si cu vanitati moderate.

Dar, intr-o epoca pe care tot mai des sociologii o definesc drept a inteligentei colective, comunitatea locala ar trebui sa devina motor si sustinator si indrumator. Mutatia poate parea un paradox in lumea globalizata si a internetului, dar este un aparent paradox - pentru ca in lumea globalizata si plata se muta numai oamenii si banii, nu si obiceiurile si cutumele, pe care noii veniti oricum le adopta. Comunitatea locala, micul orasel sau cartier din suburbie au generat puterea Americii, mai multa decat au oferit Wall Street-ul sau Manhattan-ul; au dat bani si lucratori si hrana si prosperitate.

O comunitate locala puternica, cu un mod de gandire suplu, adaptabila dar cu reguli ferme si leadership real poate fi raspunsul nu numai la problema demografica, ci si la dezvoltarea viitoare a Romaniei, poate reechilibra balanta de importuri alimentare, poate asigura un viitor atat tinerilor, cat si celor in varsta, indiferent de starea sistemului de pensii de stat sau de evolutia sistemului educational. Cum s-ar putea face trecerea de la baroni locali la leadership autentic sau de la inertia taranului roman si de la asteptatul banilor de la nepotii din Spania sau Italia la angajament altruist in folosul comunitatii si cu ce bani se poate face aceasta sunt intrebari cat se poate de justificate, cat se poate de grele. Dar se poate.

Cel mai usor este aruncatul pisicii in curtea politicului; dar ar fi o greseala, pentru ca nu numai politicul este responsabil. Responsabila poate fi si religia, credinta. O sa merg la extreme, pentru a fi inteles: comunitatatile amish, intr-o America bulversata, sunt oaze de stabilitate. Fiecare generatie dubleaza numarul de membri ai comunitatii, familiile au in medie cinci copii, 85% din membri raman in comunitate, sunt educati, respecta natura, decid sau nu sa foloseasca tehnologiile sau serviciile medicale (este, pana la urma, o problema de libertate a individului, nu?) si isi platesc taxele si impozitele catre stat. Isi asuma plusurile si minusurile traiului cotidian, asa cum si-l decid. Nu militez pentru o Romanie cu barbi ciudate, palarii caraghioase, fuste pana la calcaie, bonete si carute trase de magarusi (ceea ce nu-i o imagine prea rea, sa recunoastem), dar sunt tentat sa spun ca nici consumerismul dus la extrem si indatorarea peste masura nu ne-au folosit prea mult.