In criza de bani - cheltuiesera deja peste 200.000 de euro, pentru ca terenul e scump la malul marii -, ei decid sa schimbe acoperisul de aluminiu cu unul din material plastic, mai ieftin, dar cu nimic mai prejos din punct de vedere estetic. Inspectorul in constructii, om de mare bun-simt, care la intervale regulate le face vizite pentru a certifica modul cum decurg lucrarile, nu le da ok-ul, chiar daca modificarile acoperisului nu erau esentiale pentru structura.

Cei doi pierd mai bine de o luna, se duc iar la banci pentru bani (fara succes), apeleaza la prieteni si cunoscuti si se apuca sa construiasca acoperisul exact asa cum il proiectasera arhitectii in dosarul care a primit avizul inspectorului in constructii. Era, practic, a treia sau a patra varianta de design, pentru ca proiectul le fusese respins de mai multe ori ori pe motiv ca, desi era considerat frumos, parea prea strident pe langa celelalte casute din zona, a caror valoare risca sa o scada.

Toate aceste lucruri de bun-simt se petrec, evident, intr-o tara din Europa de Vest. Mai exact, in Marea Britanie, nu in Romania, unde fiecare mal de lac, Dunare, mare, orice varf de munte, intersectie aglomerata, parcare, se poate transforma peste noapte intr-un monument de sticla, otel si, de cele mai multe ori, prost-gust.

De cate ori nu v-ati gandit "cum naiba au primit autorizatie" constructorii pentru tot felul de mastodonti de otel, cladiri urate sau fara orice urma de personalitate si dezastre arhitecturale pe care le vedem zi de zi in drum spre serviciu (sau poate chiar lucram in unele dintre ele)?

Revin la povestea cuplului britanic, cel care pana la urma, pentru a nu depasi foarte mult bugetul calculat initial, a apelat la macarele si muncitori mai ieftini decat cei recomandati de proiectant. Muncitori romani sau bulgari, probabil, care nici nu aveau toate formele legale, dar care faceau o treaba foarte buna, de bun-simt pana la urma, chiar si fara macarele de ultima generatie.

Povestea britanicilor, pe care am vazut-o intr-un film documentar, mi-a adus aminte de un studiu publicat destul de recent, potrivit caruia angajatii din Londra sunt cel mai bine calificati din intreaga Europa, iar cei din Bucuresti sunt pe ultimele locuri. Nici nu ar fi de mirare, pentru ca, potrivit studiului, capitala Romaniei este "cel mai bun oras din punct de vedere al costurilor cu personalul".

Adica orasul cu cele mai mici salarii. Interesant este insa ca Bucurestiul este in topul destinatiilor preferate de extindere a afacerilor in urmatorii cinci ani, alaturi de Moscova si Varsovia. Pare greu de crezut, dar cele mai multe dintre companiile obisnuite cu un mediu de afaceri occidental, de bun-simt, riguros, by-the-book, predictibil, prefera orasul - si tara, prin extensie - unde se construieste orice, oricat, oricum si oriunde si nu se respecta nicio regula. Adica exact opusul bunului-simt. Eu as zice ca e tocmai pentru ca se construieste orice, oricat, oricum si oriunde si nu se respecta nicio regula si aceasta inseamna, dincolo de lipsa de bun-simt, o sursa uriasa de bani. Mai conteaza in aceste conditii cine va fi presedinte, criza politica, schimbarile dese de regulamente si normele de aplicare a legilor? Sa fim seriosi!

Nu e de mirare atunci ca in lipsa de programe propriu-zise, cu masuri punctuale de a trece de criza, de a relansa creditarea, de a taia din chetuielile bugetare si alte maruntisuri de acest gen, candidatii la presedintie vorbesc acum de aspecte calitative ale vietii si de bun-simt.

Recunosc sincer ca nu mi-e foarte clar, nici macar dupa ce am citit definitia din dictionarul explicativ, ce inseamna de fapt acest bun-simt pe care credem ca il vrem. Si, mai important, ce credem ca vom castiga/pierde de pe urma lui?

Sunt convins ca vrem sa atragem banii capsunarilor, ai FMI sau mai ales ai investitorilor straini. Dar trebuie sa fim constienti ca vor veni doar atata vreme cat vom fi o mana de lucru ieftina (asa cum spunea mai sus studiul) sau cu o productivitate peste medie (nu este si nici nu va fi cazul, cel putin in lipsa robotilor din fabrici) sau cat timp aprecierea leului, de exemplu, va fi apetisanta pentru capitalurile speculative. Si vor veni indiferent cat de mult ne vom afunda in mitocanie si ne vom indeparta de notiunea de bun-simt.

Pe de alta parte, romanii care au plecat in strainatate vorbesc pe forumuri, bloguri si site-urile ziarelor de bunul-simt reprezentat de respectarea regulilor, de un sistem social mult mai asezat, de o lume mai predictibila si, de ce nu, mai sigura. Dar in care imbogatirea peste noapte si arderea etapelor in cariera sunt, practic, imposibile.

Mai nou, si varfurile mediului de afaceri de la noi - manageri, antreprenori, bancheri, consultanti - incep sa pomeneasca de nevoia cresterii gradului de civilizatie. Daca ma intrebati pe mine, e cel putin o lipsa de bun-simt ca aceia care isi fac (din ce bani?) o ditamai casa pe malul lacului/Dunarii/marii fara autorizatie (si stridenta pe deasupra) sa aiba pretentia ca familia venita la picnic intr-o Dacie break sa renunte la manele sau vecinul care tocmai a ocupat cu terasa lui plaja din fata casei sa dea muzica mai incet sau sa inchida terasa, asa cum e prevazut in lege, la 12 noaptea.