Literatura inspirata de Berlusconi este destul de bogata. Printre pamfletele cele mai recente il semnalez pe cel de-abia vazut in ciorna (va fi publicat in curand de editura Manifestolibri), “La Fenomenologia di Silvio Berlusconi” de Pierfranco Pellizzetti, ce divagheaza de la estetica la sexualitatea liderului, cu virtuoasa malitiozitate. Deja publicat este in schimb “Il corpo del capo” de Mario Belpoliti (editura Guarda), ce analizeaza un singur aspect bizar al personajului - raportul acestuia cu propriul corp si reprezentarea pe care el i-o da in mod continuu.

 

Desi poate parea straniu, nu toti sefii au un corp: ajunge sa ne gandim la un mare lider precum De Gasperi(1), de a carui uratenie sinistra, dar limitata la trasaturile fetei, cei care au trait in anii ’50 isi amintesc cu siguranta. Mergeti sa-i vedeti statuia din Trento; corpul lui este ascuns de un costum Facis(2) mototolit. Pe de alta parte, nu aveau corp (cel mult un chip recognoscibil) nici liderii din trecut, de la Nenni(3) la Fanfani(4), si nici chiar Togliatti(5), a carui carisma incontestabila avea mai mult un caracter intelectual.