Am evitat sa ma pronunt in vreun fel asupra campaniei electorale, iar la data aparitiei acestui text castigatorii vor fi stiuti si jocurile facute. Cum nu cred ca identitatea castigatorilor si optiunile politice ale electoratului mai pot avea, la nivel fundamental, vreo importanta in Romania anului 2008 (am spus elegant ca toti sunt o apa si-un pamant), mi se pare important, cel mai important, modul in care vor actiona in continuare politicienii, alesi sau nu, victoriosi sau nu. Si, ca sa arat ca sunt cat se poate de realist, trebuie sa adaug ca sunt constient si de inutilitatea demersului meu si de faptul ca cei vizati vor face ceea ce au facut si pana acum, cu mare spor.

“Uncanny valley” este atunci cand o perceptie aflata pe tendinta favorabila si crescatoare sufera o modificare brusca, neasteptata, cazand in zona neplacutului. Redresarea este, la randul ei, neasteptat de rapida. Ce poate fi mai simpatic decat o jucarie de plus, un catelus care topaie si latra, pusa in miscare de aerul comprimat dintr-o para de cauciuc? Nu si pentru doi caini domestici, cu miscari feline si siluete suple, animale ce nu s-ar teme, cu siguranta, de o fiinta de cinci - zece ori mai mare si mai grea si mai fioroasa, dar care sunt efectiv terorizati de animalutul de plus.

In cazul oamenilor sa trasam un grafic, pe coordonatele gradului de familiaritate combinat cu gradul de simpatie, al relatiei umane cu robotii. La punctul neutru se afla robotii industriali, unelte cu miscari precise, carora le putem aprecia eleganta in miscari care nu ne isca mari simpatii. Urcand pe panta, putem da de robotul din Razboiul stelelor in forma de butoias si care emite fluieraturi caraghioase. Ceva mai sus il putem plasa pe C-3PO, robotul umanoid din acelasi razboi al stelelor, mai simpatic pentru ca il putem intelege si pentru ca este neindemanatic si fricos. Dupa robotul neindemanatic vine caderea: in teorie este vorba de un robot sau o entitate cu caracteristici umane destul de puternice, dar nu suficiente incat sa alunge sentimentul de nefiresc; practic, ganditi-va la fiorul pe care vi-l furnizeaza un membru artificial, o proteza, eventual biomecanica, sau la zombie din filmele de groaza. Sau la statuile din ceara de la Madame Tussaud.

Refluxul, rapid, este ilustrat de papusile bunraku sau, de ce nu?, de manechinele care imita nu numai forma umana, ci si textura si culoarea pielii, destinate singuraticilor.

Fenomenul “uncanny valley” a fost emis de Masahiro Mori, un robotician japonez, in 1970 si isi are radacinile intr-un concept emis de Sigmund Freud in 1919 si care jongleaza cu sentimentele stranii generate de instante familiare aflate in ipostaze putin obisnuite.

Sentimente din zona “uncanny valley” pot aparea si in cazul personajelor din filmele de animatie realizate pe calculator, dar si in cazul fotografiilor, intens prelucrate in Photoshop si aparute in reviste glossy, ale vreunei vedete trecute de o anumita varsta. Jurnalistul american Clive Thompson chiar spunea la un moment dat ca, in jocul King Kong, cea mai infricosatoare aparitie era nu cea a uriasei gorile si nici cea a reptilelor preistorice, ci reprezentarea eroinei principale, jucata in film de actrita Naomi Watts - ochii lipsiti de viata, pielea cu aspect de plastic si gura ce parea sa articuleze cuvintele. Ba “uncanny” a generat si esecul filmului de animatie “Polar Express”, care a folosit tot felul de tehnologii de ultima ora si pe Tom Hanks pentru capturi ale expresiilor fetei; audienta a fost mai mult alungata de toata risipa de tehnologie, iar concluzia e simpla - ochii ca niste bile si capul ciudat al lui Bart Simpson sunt de 1.000 de ori mai agreabile decat reprezentarea grafica corecta, dar fara suflet a lui Hanks.

Toate cele de mai sus mi-au explicat zambetul crispat pe care mi-l oferea de fiecare data Achmed, teroristul mort. Achmed este papusa unui ventriloc, Jeff Dunham si il puteti gasi pe YouTube; e funny peste poate, dar genereaza si un sentiment de real, foarte “uncanny”.

Unde vreau sa ajung, finalul, este usor de intuit: am asistat la o campanie electorala extrem de “uncanny” si pentru bucurestean si pentru provincial. Aceasta dupa o serie de evolutii, in relatia dintre cetatean si politician, apropiate de graficul de care l-am trasat mai sus: amintiti-va de toate miscarile, pe coordonatele speranta - resemnare, pe care le-am trait in ultimele doua decenii. Daca nici un manager de campanie, fie el roman sau consultant strain, nu va incerca sa gandeasca si daca nici un politician roman nu va constientiza nevoia iesirii din uncanny valley, vom avea parte, in urmatoarele campanii electorale, de anul acesta si din 2009, de aceleasi personaje, de aceleasi bla-bla-uri, de aceeasi inertie, de aceleasi proiecte futuriste, de aceleasi promisiuni neonorate.

Vineri, 30 mai 2008, spun ca nici alegerile de duminica, 1 iunie 2008, si nici cele de duminica, 15 iunie 2008, nu au fost castigate de nimeni.

Si sper sa va dati seama ca am scris toate astea mai mult pentru a va prezenta fenomenul “uncanny”, care ar trebui cunoscut de orice marketer sau manager si mai putin din dorinta sau speranta de a schimba politicieni.