Cea mai recenta clarificare a lui a fost ca exista o diferenta intre “pregatiri” si “preconditii” pentru negocierile cu baietii rai. Asemenea jocuri de cuvinte de despicat firul in patru nu inspira incredere si nu fac decat sa serveasca criticilor. Ultimul lucru pe care si-l doreste Obama este sa para nesigur in ce priveste siguranta nationala.

Ideea e ca Obama a avut dreptate sa spuna ca va discuta cu orice inamic daca aceasta va servi intereselor Statelor Unite. Administratia Bush a negociat cu Libia pentru ca aceasta sa renunte la programul sau nuclear, chiar si dupa ce Libia si-a recunoscut responsabilitatea pentru atentatul asupra cetatenilor americani din avionul Pan Am 103. Acele negocieri au avut succes, totusi, nu pentru ca Bush a fost mai bine pregatit, ci pentru ca la acea vreme, la putin timp dupa invadarea Irakului, Bush avea un avantaj. Situatia din Irak inca nu degenerase. Obama si-ar face un mare serviciu daca si-ar muta centrul de interes de la lista liderilor inamici cu care sa stea de vorba la lista lucrurilor pe care le-ar face pentru a genera mai multe avantaje pentru America, astfel incat avantajul sa fie de partea noastra. Asta conteaza.

Bush are si el dreptate. A duce discutii cu Iranul ar fi astazi cam acelasi lucru cu a le face o concesie - dar aceasta din cauza ca administratia Bush a subrezit atat de tare puterea si credibilitatea Statelor Unite in Orientul Mijlociu si a esuat intr-o atat de mare masura in aplicarea oricarui fel de politica energetica, incat negocierile cu Iranul s-ar putea sa se intoarca impotriva Americii. SUA nu mai au atuuri - aliatii, energia alternativa, coeziunea acasa, amenintarea credibila a fortei - care sa-i impulsioneze interesele democratice.

Dupa cum spuneam si mai inainte, cand ai un atu, vorbesti. Cand nu ai un atu, faci rost. Apoi vorbesti. Chiar in aceste zile, Iranul si prietenii lui - Hezbollah, Hamas si Siria - au o strategie care le-a adus avantaje, iar urmatorul presedinte american va trebui sa se gandeasca serios cum sa le combata. Strategia Iranului si a prietenilor lui este construita pe cinci principii:

Principiul nr. 1: Cauta intotdeauna “controlul fara responsabilitate”. In Liban, in Fasia Gaza si in Irak, Iranul si prietenii sai au drept de veto in treburile politice. Aliatii Americii, pe de alta parte, tind sa aiba “responsabilitate fara control”.

Principiul nr. 2: Prezinta-te intotdeauna la fel de capabil sa candidezi pentru o demnitate publica si sa lupti cu arma in mana. In Liban, Fasia Gaza si Irak, opozantii Americii sunt si in guvern, dar au si propriile militii.

Principiul nr. 3: Foloseste-te de atentatorii sinucigasi si de asasinate platite impotriva oricarui opozant. In Liban, Siria este considerata ca fiind in spatele asasinarii jurnalistilor si a parlamentarilor anti-sirieni. Un atac sinucigas asupra unui oficial de rang inalt din Irak poate neutraliza o forta superioara a SUA.

Principiul nr. 4: Foloseste internetul ca pe un sistem gratis de control si de comanda pentru strangerea de fonduri, recrutare si operatiuni.

Principiul nr. 5: Autointituleaza-te “rezistenta” fata de Israel si America, astfel incat orice opozitie fata de tine sa echivaleze cu sprijinul pentru Israel si pentru America si, indiferent cat de rau ai fost invins, simplul fapt ca ai “rezistat” inseamna ca n-ai pierdut cu adevarat.

Au arabii moderati pro-americani o strategie de raspuns care sa le ofere un avantaj? Tocmai am primit noua carte “Centrul arab”, de Marwan Muasher, fostul ministru de externe al Iordaniei. Oamenii de stat arabi retrasi din activitate nu prea scriu carti despre mandatele lor, dar Muasher a facut-o si argumentul lui este solid: arabii moderati au tot fost in defensiva, pentru ca ei au fost “moderati unidimensionali”, concentrati doar asupra unor propuneri moderate de a incheia pacea cu Israelul, ignorand in acelasi timp alte chestiuni importante pentru cetatenii arabi: buna guvernare, reforma politica, bunastarea economica, drepturile femeilor si diversitatea religioasa si culturala.

“Pentru ca arabii moderati sa aiba credibilitate trebuie sa-si asume mai multa responsabilitate”, spune Muasher. America ar putea sa-i ajute implicandu-se in principala problema a arabilor moderati - procesul de pace israelo-palestinian. Dar in cele din urma, spune el, daca centrul arab vrea sa proiecteze viitorul si sa scape de “imaginea pe care i-au construit-o oponentii, aceea de vesnic gasitor de scuze pentru Occident”, va trebui sa abordeze problema construirii unei “societati arabe robuste, diverse, tolerante, democratice si prospere”.

Au existat in ultima vreme unele reveniri promitatoare ale moderatilor impotriva extremistilor din Irak, Liban si Cisiordania. Cu siguranta ca merita urmarite, insa sunt destul de firave. Avantajul Americii va fi limitat atata vreme cat aliatii nostri cheie nu au o strategie cu greutate de a-i combate pe adeptii liniei dure. Aici e speranta ca, dupa ce sezonul alegerilor primare se va fi terminat, tabara lui McCain si cea a lui Obama nu vor mai arunca unii spre altii sageti cu privire la daca e bine sa stam de vorba cu inamicii nostri - pentru ca trebuie - si vor incepe in schimb sa se concentreze cum putem noi si prietenii nostri sa obtinem cat mai multe avantaje - care ne lipsesc.