Dorinte benigne, adica, de exemplu, un balon cu aer cald, o chitara Gretsch White Falcon cu care sa cant “La Grange” sau o motocicleta Indian Chief (...Vintage daca se poate, domnu’, cu cauciucuri cu margine alba si saua si coburii din piele bej, domnu’...) - nicio sansa sa se implineasca, nicio sansa sa ma imbolnaveasca (ca sa fac si o poezie mica). Dar, repet, imi ofereau ceva de genul “...dar daca? Pai atunci....”, o alternativa la cenusiul romanesc pe care o recomand, impreuna cu un MP3 Player cu doi giga de blues adevarat, tuturor celor care nu stau pe un morman de cash. De ce asa si de ce nu dorinte mai omenesti de genul “...sa castig un milion de coco sau un Ferrari sau un abonament pe viata la cea mai buna masa din Bamboo”? Pai chestiile astea se distribuie/distribuiau in Romania in baza unei fel de scheme Madoff, un joc piramidal al bunastarii care imi este strain; relatia mea cu tipul acesta de fericire a fost ca in banc: “...pot sa zbor pe luna? ...Poti, da’ inainte fa-ti lectiile...”

 

Ce am scris pana aici se cheama literatura.

Mai jos e analiza economica si sociala.

Pe scurt, e groasa. Si nimanui nu-i pasa (ca sa mai fac o poezie). Si nu numai ca nu-i pasa nimanui, dar mai citesc, inca, aprecieri savante cum ca nu e criza, ci altceva si ca vom avea crestere economica si ca deficitele se vor indrepta si o sa fie foarte bine, daca nu chiar binisor. Iar preocuparile majore ale natiei, in aceste conditii, sunt ceva numiri de ministri, modificarea constitutiei si transformarea Capitalei in statiune balneara. Nu cursul, nu somajul, nu exportul, nu creditarea.