Cand ne-am intors, colegii m-au intrebat, firesc, cum a fost; am raspuns, in gluma, ca mi s-a parut ca am trecut la un moment dat o granita, nepazita dar reala; fata de Bucuresti, acolo erau cu totul alte ritmuri si comparatiile nu erau in favoarea Capitalei.

Mai departe, oamenii intalniti. Doi dintre acesti, cu multe milioane de euro in conturi, posedau niste telefoane mobile fabricate undeva la inceputul acestui deceniu. Aparate din gama business, desigur, cu agende extinse si baterie long life, dar, totusi, din anul 2000, ceea ce, intr-o lume in general concentrata pe un anume soi de exhibitionism al materialului, nu poate decat sa induca chestiuni filozofice de genul: „cine suntem, de unde venim si de ce nu se misca ala din fata?“ sau „daca haina face pe om si croitorul face haina, croitorul e si el om?“. Cand, la o a treia intalnire am bagat de seama ca interlocutorul meu poseda un aparat telefonic datat tot cu cativa ani buni in urma, dar vorbea de investitii de zeci de milioane de euro, am depasit etapa chestiunilor filozofice.

Pentru ca, de fapt, problema e chiar interesanta si priveste necesitatile materiale ale omului modern si fericirea generata de posesie. Cei de care am vorbit mai sus puteau sa isi cumpere telefoane de ultima generatie, fabricate din cele mai scumpe materiale, cu capacitati tehnice extra, care sa faca o sumedenie de alte lucruri, de exemplu sa inlocuiasca secretare cu picioare lungi; telefoane care, cu aspectul si calitatea lor, sa atraga candidatele la postul de secretara cu picioare lungi. Dar lor nu le-a trebuit asa ceva si nu cred ca am avut de-a face cu un soi de downshifting aplicat la bunuri. Cred ca oamenii aveau nevoie nu de un aspirator de posibile secretare, ci de un obiect care sa-i ajute sa comunice. Si au procedat ca atare, pastrand un telefon mobil care tine minte niste numere de telefon, care suna, la care poti apela cand vrei sa vorbesti cu cineva si atat.

Fara distractie, fara sistem de operare, fara grafice si analize, fara melodii si fara capacitati multimedia. Spre deosebire de o larga masa de indivizi, robii amalgamului de marketing cu viral si cu nevoi reale sau inchipuite de care ne impiedicam zilnic si care pufnesc a dispret in fata unui display monocolor.

Nu-i locul si nici rostul sa fac referire la domnul Maslow cel cu piramidele si nici la studii seci de bunastare si dezvoltare economica. Voi cita in schimb din jurnalista britanica Polly Toynbee, care crede ca „Atunci cand Dumnezeu a murit, PIB i-a luat locul, iar economistii au devenit noii preoti. Aceasta a fost povestea ultimului secol, cu profeti de la Hayek la Keynes“. Nu-i adevarat? intreb, nu inainte de a preciza ca este vorba de Friedrich Hayek si John Maynard Keynes.

Un alt jurnalist, tot britanic, remarca recent, in Guardian, ca nu prea te mai poti misca, la ei, acolo, in Marea Britanie, din cauza multimii celor care incearca sa te faca fericit. Pot regasi usor si la noi aceleasi manifestari si apucaturi, de la campanii publicitare bazate de-a dreptul pe cultivarea sentimentului fericirii la inducerea de nevoi nenecesare.

Acesta nu este un text care vrea sa explice, sa analizeze sau sa semnaleze. Ma gandeam in schimb la faptul ca trebuie sa ne punem din cand in cand intrebari: ce ne trebuie cu adevarat, cum ne simtim si ce si cum trebuie sa ne motiveze.

Un exemplu: un studiu extrem de interesant, realizat de Jennifer Brown de la Universitatea Berkeley, care analizeaza peste 20.000 de partide de golf desfasurate in cadrul PGA Tour si care conchide ca prezenta unui superstar afecteaza prestatia celorlalti jucatori. Concret, daca Tiger Woods participa la turneu, jucatorii buni, cu o cota superioara, au nevoie de mai multe lovituri si joaca mai prost decat in cazul in care Tiger lipseste. Mai mult, prezenta lui Tiger nu ii afecteaza pe jucatorii mai slabi, carora le este indiferent daca termina pe locul 30 sau pe 31. Si, desigur, problema nu este in muschii si bratele si picioarele jucatorilor, ci in mintile lor: in perioada 2003 - 2004, Woods a inregistrat o scadere a formei, popularizata corespunzator de media, ceea ce a facut ca scorurile participantilor la turnee sa nu mai fie afectate de prezenta acestuia.

Pentru lumea nejucatorilor de golf, dar jucatori in viata, si pentru o Romanie extrem de competitiva, de la modelul telefonului la demarajul in forta de la stop si la suprafata casei, morala este simpla.