Se apropie perioada concediilor si abia astept sa plecati cat mai multi, ca sa am parte de un Bucuresti mai putin agitat, mai asezat in matca, mai dezisterizat. Nu exista doar turism agresiv pe lumea asta. Si n-ar trebui sa ne cliseizam pana si zilele libere ca sa ne simtim bine. De unde mania asta a "programarii vacantelor"? Nu e cam oximoronica situatia?

Viata omului modern nu are sens fara turism. Trebuie sa te misti, sa vezi, sa gusti specificul locurilor. Cu cat te plimbi mai mult, cu atat esti mai imbogatit. Of, si cat bla-bla din asta obositor ni se vara pe gat in toate revistele, emisiunile si chiar canalele specializate. Dupa toata tevatura vacantiera, ne intalnim cu prietenii si ne aratam pozele. Se cheama ca ne-am procurat niste amintiri.

Aici trebuie sa fac o paranteza si sa marturisesc cand mi-am descoperit prima oara gustul pentru anti-turism. Venea in ciclul primar, imediat dupa 15 septembrie, acel moment teribil in care trebuia sa scrii compunerea "cum mi-am petrecut vacanta". Abia atunci descopeream utilitatea celor cateva zile chinuite impreuna cu familia prin tara, intitulate sugestiv "concediu". Copiii povesteau mai ales acele zile. Nimeni nu avea tupeul sa spuna ceva din mult mai numeroasele zile de real "fun" din jurul blocului. Astea nu se pot povesti. Si nici nu mai inchid paranteza.

Pe masura ce ne maturizam, ipocrizia turistica isi continua cresterea spectaculoasa. Mai ales daca pleci in tari straine, esti mult mai dispus sa inghiti orice numai sa te intorci cu un pachet consistent de amintiri. E foarte greu sa-ti recunosti ca in fata cine stie carei catedrale gotice impresionante te-a apucat un somn teribil si ai fi dat orice pe un sezlong la Marea Neagra sau chiar la padure, la marginea orasului. E foarte greu sa povestesti cum, la un muzeu din Madrid, dupa ce-ai ametit zigzagand printre cete de japonezi si tablouri de Velasquez, o "cerveza" rece ti-a provocat un catharsis mai mare decat toata arta din lume. Pentru ca aceasta religie destul de rigida a turismului are niste legi clare. Una e ca in acele doua saptamani de vacanta organizata trebuie sa iasa si untul din tine de la atata natura consumata, de la atata arta fagocitata, de la atata umblet prin locuri istorice. Ca sa ai ce povesti! Cum spuneam, chestiile astea se dovedeau utile inca de pe vremea compunerilor dintr-a treia. In timp, se petrec mutatii: vacanta spune o poveste despre statutul tau social, despre puterea ta de a experimenta lucruri noi, despre tot felul de lucruri in afara de leneveala placuta.

Dar ce e rau in a-ti consuma vacantele anti-turistic? Cele mai frumoase zile ale anului mi se par cele din jurul Revelionului, atunci cand bucurestenii doresc sa stea in ambuteiaje fara sfarsit pe Valea Prahovei, lasand in urma un oras cu adevarat splendid. Capitala se curata pur si simplu de surplusul de energii turistice ale fiilor risipitori. Nu sunt un fan al Bucurestiului pentru motivele expuse de obicei de agentii - motive intitulate sugestiv, cu sonoritate militara, "obiective". Ii port orasului astuia acea iubire paradoxala pe care destui, probabil, o cunosc. Amestecul de praf cu tot felul de mici oaze de liniste, de frumusete sau de voie buna pot provoca senzatii tari anti-turistice. Pana si Rahova are farmecul ei. Turistul clasic e un tip incrancenat, exigent, vrea sa se distreze, sa se amuze cu orice pret. E ca adolescentii care isi fac de cap de 1 Mai pe litoral, aproape din obligatie.

Prin anti-turism incerc sa sugerez o premisa, zic eu, deloc aberanta: simte-te bine, indiferent unde esti. Intr-o seara de mai m-am simtit extraordinar cu niste prieteni la o bere in Cismigiu, doar razand de prostia si tarania chelnerilor. Nu pot accepta ca sunt in asa hal de deprimat incat sa nu ma mai pot bucura de vacanta daca nu mi se serveste perfect supa. Bucurestiul, de exemplu, e locul surprizelor pe care trebuie sa le consumi relaxat. Poti sa mananci extraordinar, la preturi onorabile, sa vezi oameni interesanti sau poti sa cheltuiesti toata chenzina in ambiante de un kitsch si de un snobism cum rar poti gasi. Poti sa savurezi chiar si o repriza de cumparaturi la hipermarket la o ora mai putin aglomerata, cand pana si vanzatorii au alte priviri, alte voci, mult mai placute, subtil complice. Dar nu o sa continui cu deliciile anti-turistice bucurestene. Inca una si gata: uneori iubesc Bucurestiul pentru toate motivele din care il urasc cei din provincie, de la aglomeratia insuportabila, la nesimtirea locuitorilor lui.

Industria turismului naste nevroze pe care, din motive de comoditate, nu sunt intotdeauna dispus sa le consum. Am fost in multe vacante placute si obositoare, chiar utile prin miile de lucruri pe care le-am avut de povestit. De cate ori vacantele nu devin extraordinare abia dupa ce ne intoarcem din cine stie ce colt de lume? E amuzanta reactia pavloviana pe care o avem inca de cand se topesc zapezile, intrebarea venind ca o viitura psihica peste tine si prieteni: unde mergem anul asta? Anual, are loc o teribila infruntare intre masochistii contemporani, impartiti in doua tabere. Turistii care nu se mai satura sa savureze incredibilele frumuseti naturale, arhitecturale si celelalte. Si anti-turistii care nu se mai satura sa stea, sa-si consume cinic zilele cu o bere rece in mana, intr-un colt de parc, intr-un colt de Bucuresti, oras chinuit de reveriile unor Videanu si altii ca el sau de "investitori" dornici sa-si plaseze "buildinguri" si pe gurile de metrou. Au crescut temperaturile, turistii se iau la tranta cu anti-turistii. Eu sunt in ultima tabara. Desi s-ar putea sa dezertez vreo saptamana.