Da, cred ca procurorii DNA sunt singurii care pana acum trebuia sa fi lamurit deja cu cate zerouri trebuie ortografiata sintagma “regimul corupt Nastase”. Spuneti ca sunt cinic, dar cred ca in cele peste 15 luni - sub mandatul Monicai Macovei, branduit ca “epoca de aur” a anticoruptiei - procurorii nu au fost in stare sa trimita in judecata nici macar un singur dosar nu pentru ca au fost blocati de Adrian Nastase, Parlament, Curtea Constitutionala etc., ci pentru ca pur si simplu nu sunt in stare. Si nu pentru ca le-ar lipsi substanta cazurilor.

N-am fost printre cei care, in martie 2006, dupa executia cu public de la hotelul Confort, i-au cantat prohodul omului politic Adrian Nastase si, poate de aceea, nici astazi nu ma numar printre cei care exulta la revenirea acestuia, cu atat mai putin printre cei care il insotesc in visul de a candida din nou la presedintie anul viitor, impotriva lui Traian Basescu. Nu de alta, dar, daca mi-e permis sa-l parafrazez pe recent retrasul Ion Iliescu, dupa ce toata lumea a vazut huzurul in care traieste un lider social-democrat, faptul ca PSD va iesi in 2009 in strada sa ceara voturile saracilor pentru Adrian Nastase nu mi se pare cel mai fericit scenariu pentru formatiunea condusa de Mircea Geoana.

Adrian Nastase este, trebuie spus, un om politic remarcabil pentru clasa din care face parte: cati dintre cei cazuti de sus in politica romaneasca au mai avut puterea de a reveni atat de rapid si la un nivel nu cu mult inferior celui de unde s-au prabusit? Mai stiti, spre exemplu, cu ce se ocupa Petre Roman, Emil Constantinescu sau Victor Ciorbea? Aceasta indarjire a fostului premier de a nu pierde prim-planul - la un an dupa ce a fost mazilit de la conducerea partidului s-a reinventat cu succes ca blogger, reintrand inteligent in circuitul discutiei publice - seduce, imi inchipui, pe cei satui de figurile triste care odinioara faceau agenda zilei, dar care si-au terminat cariera odata cu pierderea functiei politice.

Mai mult, profitand de cele “prea multe dosare prost intocmite de procurori” si mai apoi blocate in Parlament, Adrian Nastase isi permite astazi sa se debaraseze, pe procedura, de toate acuzele care i-au fost aduse; argumentul sau, ca ar fi victima unei rafuieli politice, sta in picioare. Cu “ajutorul” procurorilor DNA, acest argument are insa potentialul de a ajunge singura explicatie pentru problemele cu justitia ale fostului premier. Si, desi nu sunt convins ca procurorii au tot adevarul de partea lor in ce priveste vinovatia lui, cred ca acesta ar fi un semnal mult mai grav decat cel de continuare de catre Comisia Europeana a Mecanismului de Cooperare si Verificare cu Romania.

Din acest motiv nu ma incanta deloc perspectiva ca Adrian Nastase sa candideze la presedintie in 2009, asa cum anunta de cate ori nu-l intreaba nimeni: convingerea mea e ca ar fi o prada mult prea usoara pentru Traian Basescu, chiar daca nici actualul presedinte nu sta prea bine la sertarul cu suspiciuni de coruptie. E drept, in 2004, cand rezultatul infruntarii a fost la fotografie, sertarul actualului presedinte era bine ferecat si se lua in discutie doar dosarul “Flota” - un alt camion de coli A4 de unde procurorii au reusit sa scoata doar impresia ca Traian Basescu este hartuit politic.

Insa chiar si acum, dupa ce la Bucuresti un alt primar cu sanse concrete la Cotroceni isi face imagine pe suspiciunile de coruptie ale apropiatilor lui Traian Basescu, Adrian Nastase se pastreaza inca la multe lungimi de dosar in fata. Si, dupa cum da de inteles Comisia Europeana, nici in exterior imaginea fostului premier nu e chiar atat de favorabila; mai ales dupa ce in ultimele saptamani a lasat impresia ca - la fel ca in 2005 - prefera sa se ascunda dupa voturile colegilor de Parlament in loc sa-si demonstreze public nevinovatia.

Ce ar reusi insa sa faca o candidatura a lui Adrian Nastase ar fi recompensarea - din nou - a lui Traian Basescu cu ordinul “Lupta anticoruptie” in grad de cavaler. Un trofeu la care actualul presedinte abia mai poate sa spere, dupa ce retorica lui din 2004 poate fi foarte bine folosita si astazi, de vreme ce “carnea de tun” a ramas cam aceeasi in linii mari, e la fel de libera si, poate, nitel mai atoasa de mestecat in dosare.