Inginerul care a trecut la vânzări după ce a lucrat şapte ani în marketing

Autor: Razvan Muresan Postat la 20 septembrie 2014 829 afişări

Ionuţ Ţăranu coordonează activitatea departamentelor de vânzări şi comercial ale companiei Roche România - divizia de diagnostice, numărul unu în piaţa de referinţă atât la nivel global, cât şi în România.

Inginerul care a trecut la vânzări după ce a lucrat şapte ani în marketing

Compania aduce în România, concomitent cu lansările din SUA sau UE, soluţii de diagnostic adresate atât pacienţilor, cât şi medicilor.

“Am luat o decizie importantă când, după şapte ani de experienţă în marketing, am hotărât să fac o schimbare către comercial şi vânzări. Cazul meu a fost unul fericit, am luat o decizie importantă într-un mod corect”, spune Ionuţ Ţăranu

A absolvit bioinginerie la Iaşi şi a mai lucrat ca reprezentant medical şi director de marketing la Solvay Pharmaceuticals, acum Abbott, iar din 2011 face parte din echipa Roche România, liderul pieţei farmaceutice anul trecut, unde a fost pe rând şeful marketingului şi director de divizie.

“Domeniul medical, în particular cel de diagnostic, este unul spectaculos şi extrem de complex. Este ceva extrem de real şi de aproape de viaţa de zi cu zi - fie că discutăm despre indivizi sănătoşi sau despre pacienţi. Afli despre pacienţi a căror stare de sănătate s-a îmbunătăţit sau chiar de vieţi salvate. Nu de puţine ori sunt chiar oameni de lângă tine”, mai spune managerul.


Ionuţ Ţăranu face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.


Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.

Cantitate: buc.
 


Urmărește Business Magazin

/lideri/inginerul-care-a-trecut-la-vanzari-dupa-ce-a-lucrat-sapte-ani-in-marketing-13280717
13280717
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.