Cine este omul care conduce imperiul Mega Image

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 29 noiembrie 2012 4638 afişări

Absolvent al Şcolii de Afaceri din Franţa, Xavier Piesvaux deţine din 2008 poziţia de director general al companiei Mega Image, parte din Delhaize Group.

Compania este unul dintre cei mai dinamici retaileri de pe piaţă, având un ritm alert de expansiune. Anterior acestei poziţii, a lucrat pentru divizia de supermarketuri a grupului francez Carrefour în China, ocupând de-a lungul timpului mai multe poziţii, de la cea de trezorier până la director general.

"România este încă o piaţă emergentă, cu potenţial ridicat, ce face eforturi pentru a se adapta la standardele europene, dar în acelaşi timp este o piaţă dominată de incertitudine economică, legislativă şi politică", declară Xavier Piesvaux. "Din punct de vedere al managementului, te obligă să provoci permanent oportunităţile existente, create de potenţialul de dezvoltare versus capacitatea de a a avea o viziune pe termen mediu, nu numai pe termen scurt", spune Piesvaux. El se referă la capacitatea de a executa planurile într-un mod dinamic şi profesionist, precum şi la capacitatea de a stimula echipa "către productivitate, analiză şi conducerea afacerii".

Despre 2012, an în care reţeaua a deschis câteva zeci de magazine, directorul general al Mega Image spune că "este încă un an de criză în ciuda uşoarei îmbunătăţiri a consumului resimţită începând cu luna martie. Aspectul cel mai important din acest an va fi probabil evoluţia Forex, ce va avea un impact negativ asupra costurilor noastre şi asupra puterii de cumpărare a clienţilor noştri; în acelaşi timp vor avea de suferit şi investiţiile ce se vor face în România".

Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanţ de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde 158 de magazine în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Braşov, Târgovişte şi alte oraşe sub mărcile Mega Image (119) şi Shop & Go (39).


Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

Urmărește Business Magazin

/lideri/cine-este-omul-care-conduce-imperiul-mega-image-10355988
10355988
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.