A reuşit să dezvolte, pe o piaţă locală inexistentă, cel mai mare magazin de profil din sud-estul Europei

Autor: Florin Casota Postat la 28 martie 2017 260 afişări  

Marian Alecsiu a fondat împreună cu Mihaela Becheru F64, astăzi cel mai mare magazin foto din sud-estul Europei, în urmă cu 15 ani, când piaţa foto din România era aproape inexistentă.

A reuşit să dezvolte, pe o piaţă locală inexistentă, cel mai mare magazin de profil din sud-estul Europei
A reuşit să dezvolte, pe o piaţă locală inexistentă, cel mai mare...

Fiecare dintre cei doi asociaţi deţine jumătate din pachetul de acţiuni al firmei. „Fotografia a fost dintotdeauna o pasiune. Eram fotograf la diverse evenimente deja de câţiva ani când am decis să deschid propria afacere”, îşi amintea Marian Alecsiu despre începuturile firmei, când a transformat astfel hobby-ul în job.

Aşa a deschis un mic laborator de developare foto, o afacere destul de prosperă la acel moment, în urma unei investiţii pe care a strâns-o atât din câştigurile obţinute ca fotograf, care nu erau însă foarte mari, cât şi din vânzarea propriei truse foto care, ca şi acum de altfel, nu era deloc ieftină.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

ZF.ro
BLACK FRIDAY 2018 la eMag: 10 produse din oferta de mâine, care vor fi reduse masiv BLACK FRIDAY 2018 la eMag: 10 produse din oferta de mâine, care vor fi reduse masiv
BLACK FRIDAY 2018: Ora la care va începe Black Friday la eMag. DEZVĂLUIRI în premieră de la şeful eMag
ONE.ro
Drama vedetei TVR Maria Linda. "Ajunsesem la 80 de kg, iar eu nu sunt o persoană înaltă. Devenisem aproape rotundă" Drama vedetei TVR Maria Linda. "Ajunsesem la 80 de kg, iar eu nu sunt o persoană înaltă. Devenisem aproape rotundă"
A fost în 80 de vacanţe de lux, fără să cheltuiască niciun ban!
Cum arată principesa Karina, care l-a înlocuit pe Nicolae la succesiunea tronului României
Descopera.ro
Două PASTILE pe care le iau majoritatea românilor frecvent sunt altceva decât le-a recomandat doctorul sau farmacistul. AVERTISMENT de ultimă oră ca urmare a analizării a 30.000 de oameni. „NU le mai luaţi!” Două PASTILE pe care le iau majoritatea românilor frecvent sunt altceva decât le-a recomandat doctorul sau farmacistul. AVERTISMENT de ultimă oră ca urmare a analizării a 30.000 de oameni. „NU le mai luaţi!”
Un URAGAN de materie întunecată se va CIOCNI cu Pământul. Alerta dată în urmă cu puţin timp
Una dintre cele mai STRĂLUCITE minţi ale României. La numai 4 ani îi uluia pe toţi cu capacitatea lui. La 5 ani era deja un GENIU MONDIAL
Go4it.ro
Declaraţie HALUCINANTĂ a unui ministru: „Nu am folosit niciodată un computer” Declaraţie HALUCINANTĂ a unui ministru: „Nu am folosit niciodată un computer”
Un IPHONE X a explodat. MOTIVUL pentru care s-a întâmplat acest lucru le dă de gândit celor de la APPLE
Telefonul SAMSUNG care va schimba regulile jocului! Cu asemenea capabilităţi, s-ar putea să renunţăm la laptop-uri
Csid.ro
Clătite cu chefir - reţetă fără chimicale (şi pentru copii) Clătite cu chefir - reţetă fără chimicale (şi pentru copii)
Postul intermitent: slăbirea preferată de vedete GALERIE FOTO
Vopseaua de păr: substanţele toxice pe care le conţin unele produse

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.