100 Cei mai admiraţi CEO din România 2021. Cristian Sălceanu, Country Manager, Bolt România - 096

Postat la 02 martie 2022 270 afişări

100 Cei mai admiraţi CEO din România 2021. Cristian Sălceanu, Country Manager, Bolt România - 096

Cu o experienţă de peste 20 de ani în domeniul managementului şi tehnologiei, Cristian Sălceanu ocupă funcţia actuală din vara anului 2019.

Executivul coordonează activitate comercială a diviziei de ride-hailing Bolt în România, iar în perioada pandemiei din 2020 a supervizat lansarea noilor divizii de Food şi trotinete electrice, care au compensat reducerea de activitate a principalei divizii, cea de ride-hailing. Odată cu întoarcerea la o situaţie mai apropiată de normal, şi-a concentrat toate eforturile spre o expansiune rapidă, acoperirea Bolt ajungând în mai puţin de un an de la 3 la 18 oraşe.

Înainte de a se alătura companiei, el a condus activitatea unei companii dentare private, din rolul de director executiv, dar cea mai mare parte a carierei sale profesionale s-a construit în cadrul Orange România. Acolo a ocupat mai multe poziţii în cadrul departamentului financiar.

Cristian Sălceanu este absolvent al Academiei de Studii Economice obţinând licenţa din partea Facultăţii de Management, iar în 2012 a absolvit un EMBA în cadrul Maastricht School of Management România.

Are un fiu de 16 ani şi este pasionat de călătoriile pe munte.

Top 3 priorităţi pentru viitor:

1.Œ Prioritare în perioada următoare sunt dezvoltarea echipei locale, întărirea relaţiei cu partenerii companiei, urmate de consolidarea şi extinderea poziţiei noastre pe piaţă. Niciun plan de business nu poate avea succes fără o echipă puternică şi implicată, care să înţeleagă rolul pe care îl are şi impactul pe care eforturile ei îl produc. Sunt norocos să lucrez cu oameni alături de care simt că putem face într-adevăr o diferenţă pe piaţă.

2. Valorile companiei şi relaţiile din interiorul echipei se reflectă direct şi în modul în care interacţionăm cu partenerii externi, în special şoferii parteneri şi operatorii de transport, dar şi cu pasagerii. Ca operator al unei platforme, rolul nostru este unul de multe ori dificil, balansarea cererii şi ofertei pe o astfel de piaţă fiind supusă acţiunii multor factori divergenţi. Totuşi, faptul că ne-am îndeplinit obiectivul de a ajunge lider detaşat de piaţă este explicabil într-o mare măsură prin abordarea noastră centrată pe client, pe care intenţionăm să o îmbunătăţim în continuare.

Ž3. Nu în ultimul rând, ci ca însumare a acestor două priorităţi, urmărim să ne extindem prezenţa pe piaţa de ride-hailing din România şi să creştem eficienţa serviciilor Bolt, în beneficiul tuturor partenerilor şi clienţilor noştri.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.