TP-Link atacă piaţa smartphone-urilor din România

Autor: Florin Casota Postat la 13 septembrie 2016 637 afişări

TP-Link atacă piaţa smartphone-urilor din România

Compania chineză TP-Link intră în ringul terminalelor smartphone, prin lansarea a trei telefoane cu sistem de operare android. Gama de telefoane inteligente Neffos este prima încercare a producătorului chinez în acest segment.

CONTEXTUL:

TP-Link este unul dintre cei mai mari producători de echipamente de reţelistică şi liderul de piaţă pe acest segment în România, dar şi pe plan global. Compania chineză a început să-şi dezvolte şi divizia smart a companiei, care anterior avea alte două divizii, cea pentru pentru casă şi accesorii.

DECIZIA:

Compania chineză a decis să completeze divizia smart cu elementul definitoriu: smartphone-ul. Primele telefoane ale companiei produse sub numele de Neffos au fost anunţate la nivel global la începutul anului, iar recent chinezii şi-au anunţat dorinţa de a le vinde şi în România. Compania chineză are afaceri anuale de peste 30 milioane de lei pe plan local, România reprezentând 53% din afacerile lor raportat la ţările din regiune pe care le au în portofoliu (Bulgaria, Albania, Bosnia şi Kosovo).

EFECTELE:

Dacă pe piaţa de reţelistică companiei îi este greu să mai realizeze creşteri semnificative, piaţa de smartphone‑uri reprezintă un segment unde TP-Link ar putea câştiga şi mai multă notorietate. Compania are în plan să vândă 15.000 de smartphone-uri în România până la finalul anului viitor, urmând să ajungă astfel la o cotă de 2% pe piaţa de telefoane inteligente comercializate în lanţurile tradiţionale de retail (fără abonament).

TP-Link a împlinit recent 20 de ani de activitate şi pentru a sărbători această ocazie compania chinezească şi-a schimbat schimbat identitatea vizuală; pe piaţa locală a anunţat lansarea primei generaţii de telefoane inteligente a companiei, Neffos. Acestă primă gamă cuprinde trei modele cu sistem de operare Android - C5 Max (vârful de gamă), C5 şi C5L. Preţurile celor trei modele variază între 400 de lei şi 900 de lei, TP-Link atacând astfel segmentele entry şi mid-level ale pieţei de smartphone-uri, care generează în prezent cele mai mari volume de vânzări. Recent, la târgul de tehnologie IFA din Berlin, TP-Link a anunţat o nouă serie de smartphone-uri Neffos X din care fac parte modelele Neffos X1 şi Neffos X1 Max, care, potrivit producătorului, reprezintă o combinaţie între tehnologia de vârf şi designul premium. Acestea vor fi disponibile începând cu trimestrul al patrulea anul acesta, de la 199 de euro pentru modelul Neffos X1, respectiv 249 de euro pentru Neffos X1 Max.

„Ţintim o cotă de 2% din piaţa de smartphone-uri SIM free (fără abonament – n.r.) până la finalul lui 2017, ceea ce înseamnă circa 15.000 de terminale. Piaţa de telefoane inteligente SIM free se situează, potrivit estimărilor specialiştilor la circa un milion de terminale, în care sunt incluse însă toate tipurile de smartphone-uri - atât modele premium, cât şi din gamele mid şi entry-level”, declară Dragoş Jurcă, director de vânzări în cadrul TP-Link România.

Piaţa globală de telefoane inteligente creşte în continuare atât ca valoare, cât şi ca volum, chiar dacă nu la fel de mult ca în anii precedenţi. Dacă în 2010 se vindeau, pe plan global, 304 milioane de unităţi, în doar trei ani vânzările au ajuns la peste un miliard de unităţi, iar anul trecut s-au vândut 1,4 miliarde de unităţi, potrivit Statista. În plus, acest trend va continua până în 2018, apoi va înregistra o scădere de câteva zeci de milioane de unităţi, potrivit aceleaşi surse citate. Şi anul acesta creşterea a continuat în primul trimestru, înregistrându-se vânzări cu 3,6% mai mari în comparaţie cu perioada similară a anului trecut, conform unei analize efectuate de Gartner. Iar piaţa locală se încadrează în acelaşi tipar: anul trecut livrările de smartphone-uri au ajuns la 3,6 milioane de unităţi în România, valoarea vânzărilor situându-se la circa 600 milioane de euro. Astfel, smartphone-urile au ajuns să genereze 90% din valoarea pieţei de telefoane mobile şi aproape 80% din volumul de vânzări, potrivit Ziarului Financiar.

Aşadar, mutarea chinezilor pare una firească, cu menţiunea că nu este primul producător de echipamente de reţelistică şi alte produse tehnologice (PC-uri, routere) care intră pe segmentul smartphone‑urilor, Asus făcând acest pas de anul trecut. Compania taiwaneză a reuşit să vândă pe plan local anul trecut 25.000 smartphone-uri, în condiţiile în care telefoanele au fost lansate în a doua jumătate a anului şi au fost comercializate doar pe piaţa de retail, potrivit datelor ZF.

Potrivit lui Jurcă, telefoanele Neffos se vor comercializa pe piaţa autohtonă începând cu semestrul IV, iar compania are în plan să vândă în jur de 15.000 de smartphone-uri în România (2% cotă de piaţă de telefoane inteligente comercializate în lanţurile tradiţionale de retail - fără abonament), către studenţi, în principal, care nu dispun de foarte mulţi bani, dar vor şi au nevoie să fie conectaţi la internet, să vorbească la telefon. „Nu ţintim un public de business, ci ne vom adresa mai cu seamă tinerilor, studenţilor activi, conectaţi.” Dacă în momentul de faţă produsele smart, inclusiv telefoanele, vizează doar consumatorili, Dragoş Jurcă nu exclude intrarea şi pe segmentul afacerilor mici şi mijlocii, unde compania îşi oferă produsele de reţelistică.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.