O plimbare prin mall

Postat la 28 iulie 2009 32 afişări

Era nevoie de un magazin online de moda, si inca lansat in plina vara si in plina criza? Antreprenorul online Marius Ghenea considera ca da.

Cred ca lansarea cu o luna in urma a Fashionup.ro, primul online fashion mall din Romania, reprezinta o oportunitate interesanta pentru piata online de aici”, sustine Marius Ghenea, presedintele firmei Online Fashion Group, infiintata impreuna cu Alin Stanciu. Magazinul de haine, incaltaminte si accesorii gazduieste peste 50 de marci internationale si locale, de la Jolidon la Adidas sau D&G, respectiv peste 1.000 de articole. Livrarea se face oriunde in tara in termen de trei zile.

Investitia in dezvoltarea proiectului Fashionup.ro, din a doua parte a anului 2008 de cand a fost creat si pana la lansarea din iunie, plus investitia din perioada lansarii, au totalizat aproximativ 200.000 de euro. “In continuare intentionam sa investim in dezvoltarea activitatii, in brand, promovare si dezvoltarea platformei online, iar in viitor vrem sa extindem numarul de marci internationale si locale pe care le comercializam”, afirma Ghenea. Dezvoltarea mall-ului se va face prin programe de marketing direct, afiliere, parteneriate media si alte actiuni “prin care sa ne asiguram ca se dezvolta nu doar vanzarea, ci si valoarea de ansamblu a site-ului”.

Fashionup.ro se adauga portofoliului de site-uri de comert electronic detinute de omul de afaceri, intre care PCFun.ro, ShopIT.ro si ElectroFun.ro (produse electronice), Toyfun.ro (jucarii), BrazideCraciun.ro si FlorideLux.ro. In ce priveste numarul de vizitatori, in momentul de fata, Fashionup.ro este accesat de circa 2.000 de persoane zilnic. In urmatoarele doua-trei luni, Ghenea asteapta dublari ale traficului si o crestere a vanzarilor, “insa probabil ca incepand cu luna septembrie, vom vedea acest trend mai clar”, tinand cont de faptul ca in iulie-august nu e niciodata o perioada de varf pentru acest tip de comert.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
shopping online,
fashion,
/business-hi-tech/site-ul-saptamanii/o-plimbare-prin-mall-4703010
4703010
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.