Mai bine faceti o lista

Postat la 11 noiembrie 2008 61 afişări

Pentru a-si organiza timpul, multi apeleaza la intocmirea unor liste cu ce este de facut - in agende ori in fisiere pe calculator. Dar daca listele ar fi tinute pe internet?

Pe Lista.lu, un site pornit in urma cu trei luni de firma de software timisoreana Dream Production, au fost publicate deja peste 300 de liste. Unele sunt private, altele publice, cu diferite informatii generale precum toate cinematografele dintr-un anumit oras, pe care le poate vedea orice utilizator.

 

“Ideea Lista.lu a venit din nevoia de a publica si organiza continut, atat sub forma de text, cat si multimedia, intr-un format cat mai simplu, accesibil online”, explica Mile Rosu (28 de ani), unul dintre fondatorii Dream Production, alaturi de Petre Dobrescu (28 de ani) si Andrei Marin (25 de ani). Mai exact, Lista.lu este o platforma de publicare de continut structurat aflata deocamdata in stadiu beta, lansarea oficiala urmand sa aiba loc inainte de sfarsitul acestui an. Numele de domeniu “exotic” al site-ului, ce apartine de fapt Luxemburgului, a fost ales astfel incat site-ul sa fie usor de retinut si personalizabil, adresa unei liste fiind, spre exemplu,http://lista.lu/Maria/de/cinematografe-din-constanta. Pentru dezvoltarea site-ului a fost necesara o investitie initiala de aproximativ 10.000 de euro, realizata in cea mai mare parte de dezvoltatorii Dream Production, deveniti astfel coproprietari ai Lista.lu. Investitia nu va fi recuperata insa prea curand, in principal pentru ca inca nu a fost gasit un model de business pentru site. “Dat fiind ca vorbim despre o idee noua, care nu prea se regaseste pe internet, este destul de greu de monetizat deocamdata”, explica Mile Rosu, adaugand insa ca ia in calcul posibilitatea de a genera venituri din reclama contextuala.

 

In cele trei luni de la lansarea Lista.lu, numarul celor care au incercat serviciul a depasit 3.500, potrivit lui Rosu. In schimb, traficul inregistrat pana acum nu este de proportii, mai ales ca site-ul este inca in versiunea beta si nici nu a beneficiat de promovare. Dar potential exista, cel mai bun exemplu fiind chiar lista lui Mile de proiecte rezidentiale in Timisoara, care fara sa fie promovata a strans 3.000 de vizite numai de pe urma cautarilor pe Google de oferte de locuinte. 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
internet,
online,
servicii,
utilitare
/business-hi-tech/site-ul-saptamanii/mai-bine-faceti-o-lista-3482165
3482165
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.