Siveco mizeaza pe afaceri de 70 de milioane de euro in 2011. De unde vine cresterea?

Autor: Anca Arsene-Barbulescu Postat la 23 august 2011 49 afişări

Planurile Irinei Socol pentru Siveco sunt strâns legate de expansiunea pe plan internaţional. În câţiva ani jumătate din businessul de software ar trebui să vină din afara graniţelor României.

Aproximativ 30% din încasări vin din afară", spune Irina Socol, preşedintele şi directorul general al companiei de software şi servicii IT Siveco. Este vorba, mai exact, despre activitatea pe anumite proiecte restrânse din 24 de ţări din lume, precum şi despre proiectele la nivel naţional din alte 8 ţări, care au generat anul trecut 20 dintre cele 60 de milioane de euro, cât a fost cifra de afaceri a companiei. "Planul ar fi să ajungem la un echilibru prin care veniturile să se împartă în mod egal între România şi străinătate", continuă managerul.

Dincolo de proiectele pe termen lung dezvoltate de Siveco pentru Comisia Europeană, care asigură implicit o linişte din punctul de vedere financiar pentru companie, unele dintre cele mai atrăgătoare destinaţii pentru extindere sunt ţări din Orientul Mijlociu sau Africa, unde vor ajunge tot mai multe soluţii software româneşti în următoarea perioadă. În Maroc, spre exemplu, Siveco a semnat un contract de 10 milioane de dolari pentru dezvoltarea strategiei de informatizare a educaţiei la nivel naţional, un proiect similar urmând să fie derulat şi în Dubai. Iar pe lista ţărilor unde lucrează compania, în unele cazuri cu proiecte implementate chiar şi de câţiva ani, se numără şi Azerbaidjan, Egipt, Liban, Bahrein, Tunisia, Kuweit, Macedonia, Turcia sau Emiratele Arabe Unite, care au în continuare un potenţial de informatizare foarte ridicat.

"Exportul de soluţii software descrie cel mai bine strategia pentru următorii ani, mai ales că de aici va veni în cea mai mare parte şi creşterea businessului", a mai spus Socol. Anul acesta cifra de afaceri a Siveco ar urma să urce cu aproximativ 15%, până la aproape 70 de milioane de euro, ritm care ar trebui să se menţină şi în următorii ani. De asemenea, şi profitul net va avea un avans de 15-20%, până la trei milioane de euro în acest an, în condiţiile în care în 2009 coborâse chiar sub un milion de euro. "Am avut destule proiecte în ţară pentru care am făcut multă muncă patriotică", explică managerul Siveco scăderea abruptă a profiturilor, oferind drept exemplu contracte precum cel cu Agenţia de Plăţi în Agricultură sau Casa de Asigurări de Sănătate, foarte complexe şi cu o marjă de profitabilitate destul de redusă. Trebuie spus totuşi că anul 2009 a fost unul foarte greu pentru întreaga industrie IT puternic afectată de criza economică mondială, situaţie care s-a menţinut pentru foarte multe companii româneşti inclusiv anul trecut.

Siveco a făcut angajări în această perioadă, pentru a compensa valul de contracte noi semnate pe termen de câţiva ani. De la începutul anului, spre exemplu, echipa companiei s-a extins până la 1.050 de oameni, dintre care majoritatea programatori. Au fost practic angajaţi în jur de 250 de oameni, ritm care are toate şansele să se menţină şi la anul, în funcţie de proiecte.

În planurile Irinei Socol pentru Siveco se întrevede dincolo de expansiune şi posibilitatea atragerii unui nou acţionar. De-a lungul ultimilor ani s-au purtat destul de multe discuţii despre o posibilă preluare a companiei, în acţionariat intrând în cele din urmă Intel Capital, care deţine 10%, şi Enterprise Investors prin Polish Enterprise Fund V, care are în prezent 22,5%. Un exit ar fi interesant atât pentru fonduri, cât şi pentru restul acţionarilor - dincolo de Siveco Olanda, cu 42,2% din acţiuni, compania are o serie de acţionari persoane fizice, anume Irina Socol (10,98%), Mihail Rădăşanu (7,62%), Gabriel Ilia (2,68%), Daniela Bichir şi Ecaterina Crusti (fiecare cu 0,14%). "Interese pentru un nou partener strategic există în permanenţă. Discuţii concrete nu sunt însă momentan", lămureşte Irina Socol.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
it,
irina socol,
planuri,
afaceri,
business
/business-hi-tech/it/siveco-mizeaza-pe-afaceri-de-70-de-milioane-de-euro-in-2011-de-unde-vine-cresterea-8641649
8641649
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.