Liviu Arsene, CrowdStrike: Curiozitatea şi gândirea analitică au fost întotdeauna calităţi căutate şi apreciate în domeniul IT, iar acest lucru nu se va schimba prea curând

Autor: Ioana Matei Postat la 05 septembrie 2023 188 afişări

Liviu Arsene, CrowdStrike: Curiozitatea şi gândirea analitică au fost întotdeauna calităţi căutate şi apreciate în domeniul IT, iar acest lucru nu se va schimba prea curând

Liviu Arsene are o experienţă de peste 15 ani în IT, iar de mai bine de un deceniu a ocupat diverse roluri în industria de cybersecurity. Din 2021 este Director Threat Research and Reporting în cadrul companiei americane de cybersecurity CrowdStrike. Liviu lucrează cu echipele de cercetare şi dezvoltare pentru a identifica şi evalua noile metode de atac şi tactici utilizate de atacatori, folosind inteligenţa artificială şi tehnologiile de ultimă generaţie. Cum vede el viitorul leadershipului din această postură?

VIZIUNE PENTRU VIITOR:

1. Ce calităţi/abilităţi de leadership credeţi că trebuie să aveţi în organigrama în care inteligenţa artificială lucrează cot la cot cu angajaţii umani?

Comunicarea este şi va rămâne o abilitate esenţială. Trebuie să ştii cum să comunici eficient atât cu oamenii, cât şi cu sistemele de inteligenţă artificială, şi oricine a utilizat ChatGPT ştie cât de important este să comunici corect cu sistemul de AI atunci când îi ceri ceva. Aceeaşi situaţie se întâmplă şi cu un angajat: dacă nu înţelege sarcina trasată de lider, rezultatele nu pot conduce la performanţă.

2. Care vor fi principalele provocări pentru liderul anului 2030?

Necesitatea de a lua decizii rapide bazate pe date, recrutarea şi retenţia angajaţilor valoroşi şi formarea succesorilor vor fi, în opinia mea, principalele provocări pentru liderul anului 2030.

3. Dar principalele oportunităţi pe care le veţi avea ca lideri odată cu avansul tehnologiei?

Posibilitatea de a oferi flexibilitate angajaţilor în alegerea programului de lucru şi creşterea productivităţii prin automatizarea proceselor repetitive vor fi principalele oportunităţi disponibile pentru lideri. În plus, pentru noi, o companie de securitate informatică, angajaţii au posibilitatea de a lucra astăzi la tehnologii de securitate cibernetică care vor proteja şi revoluţiona viitorul clienţilor.

4. Cum vă imaginaţi că va arăta săptămâna de lucru în 2030 şi agenda unui lider din viitor?

Nu va mai exista o zi clasică de lucru de 8 ore, aşa cum este considerată astăzi, iar poate că legislaţia muncii se va îndrepta în această direcţie. Vom fi oarecum freelanceri în cadrul companiei, din acest punct de vedere. Pentru CrowdStrike, o companie de securitate cibernetică, munca la distanţă a fost dintotdeauna o practică obişnuită, mai ales pentru a recruta cei mai buni specialişti din orice colţ al ţării sau din lume. În plus, agenda unui lider va continua să fie plină de întâlniri, deoarece nicio afacere sau companie nu poate creşte fără networking.

5. Cum credeţi că se va desfăşura un interviu de angajare în 2030 şi ce calităţi veţi aprecia cel mai mult la un viitor coleg?

Curiozitatea şi gândirea analitică au fost întotdeauna calităţi căutate şi apreciate în domeniul IT, iar acest lucru nu se va schimba prea curând.

Liviu Arsene

Director Threat Research and Reporting CrowdStrike

37 de ani

Cifră de afaceri (2022): 75,1 mil. lei*

Profit net: 26,6 mil. lei

Număr de angajaţi: 118

*Potrivit celor mai recente date publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe



BUSINESS Magazin a lansat recent anuarul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, EDIŢIA 2023, unde vorbim cu cea mai nouă generaţie de tineri manageri şi antreprenori cu vârsta de până în 40 de ani despre schimbările cu care se confruntă sub influenţa tot mai mare a AI. Ne-am propus ca în cadrul ediţiei de anul acesta a catalogului să analizăm modul în care cei mai tineri manageri şi antreprenori vor reuşi să conducă organizaţiie din România către un viitor în care inovaţia, eficienţa, sustenabilitatea, dar şi emoţiile umane vor defini noua lume a afacerilor.  Liviu Arsene, Director Threat Research and Reporting CrowdStrile, este unul dintre managerii al căror profil a apărut în cadrul acestui proiect.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.