Drama sectorului public

Autor: Anca Barbulescu Postat la 12 februarie 2013 53 afişări

Piaţa IT din România a crescut anul trecut cu numai 2%, până la 1,45 miliarde de euro, în principal din cauza unui sector public paralizat şi lipsit de o strategie unitară a investiţiilor în tehnologie.

IN ULTIMII DOI ANI, PIAŢA LOCALĂ DE IT A «RESPIRAT» FOARTE GREU", rezumă Eugen Schwab-Chesaru, directorul general pentru Europa de Est al companiei de consultanţă Pierre Audoin Consultants (PAC), situaţia în care se află industria IT din România. În 2012, de pildă, un an pentru care se estima iniţial o scădere, a reuşit un avans de doar 2% comparativ cu anul precedent, până la aproximativ 1,45 miliarde de euro, iar anul acesta nu se arată nici el mai promiţător, valoarea pieţei urmând să urce până la 1,5 miliarde de euro, conform estimărilor PAC.

Dificultăţile întâmpinate de piaţa IT anul trecut sunt puse pe seama unui sector public paralizat, unde se simte din ce în ce mai acut lipsa unei strategii unitare pentru investiţiile în tehnologie. Nu doar că sunt blocate proiectele noi şi iniţiativele pentru adoptarea soluţiilor informatice în administraţia publică locală şi centrală, dar este remarcat şi un vid în ceea ce priveşte luarea deciziilor. Nimeni sau aproape nimeni nu mai este dispus să rişte să semneze alocări de proiecte IT, chiar dacă unele dintre ele au parcurs deja etapele normale şi n-ar mai exista temeiuri legale de amânare a semnării contractelor, potrivit unei informări anterioare a PAC. Deşi vorbim de investiţii anuale mici faţă de nevoi, acestea ar aduce un plus semnificativ dacă s-ar realiza transparent, într-un mod coordonat şi cu un obiectiv clar.

Sectorul public împreună cu companiile unde statul are putere de decizie covârşitoare generează aproximativ jumătate din vânzările locale de software, servicii şi echipamente din sectorul corporate din România, conform raportului de cercetare de piaţă Software and IT Services Industry realizat recent de PAC. Aproape 30% din cheltuielile pentru componente hardware din piaţă sunt atribuite acestui sector, pondere care este de 25% în cazul aplicaţiilor software şi de puţin peste 30% la servicii IT. Astfel, o scădere de 15-20% a încasărilor în acest segment se poate traduce într-un declin de până la 10% din piaţa IT din România.

Din întreaga industrie, componenta hardware reprezintă aproximativ 45%, procent care nu se va modifica în mod semnificativ în următorii trei ani, însă nevoia de echipamente ar putea duce la o creştere în segmentul de software, care va avea, potrivit estimărilor companiei de consultanţă, o contribuţie de puţin peste 20%, în timp ce serviciile IT vor avea o cotă în jurul unei treimi.

"Pentru perioada 2012-2016, vom vedea o creştere agregată a industriei locale de 8,7%", estimează Eugen Schwab-Chesaru.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IT&C,
strategie,
investiţiilor,
tehnologie
/business-hi-tech/it/drama-sectorului-public-10557094
10557094
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.