Distributia IT&C - Ce se ascunde in spatele cresterii Asesoft?

Postat la 14 februarie 2011 173 afişări

Pe o piata a distributiei IT&C care s-a majorat in cel mai bun caz cu 10% anul trecut, o singura companie a reusit sa-si creasca afacerile cu 45%. Cel mai probabil, in detrimentul competitorilor.

Problemele pe piata de distributie IT&C au inceput inca din 2008 si un an mai tarziu, efectele au devenit de-a dreptul dramatice - piata a pierdut 40% si a incheiat anul cu o cifra de afaceri de 600 de milioane de euro, potrivit mai multor estimari din piata. A fost o reactie in lant, pornita de la scaderea consumului, care a afectat comerciantii, apoi producatorii si implicit distribuitorii care n-au mai avut la fel de multe produse de livrat in piata si nici la fel de multe magazine catre care sa le trimita.

Prima raza de soare a aparut anul trecut, dupa ce structura pietei s-a schimbat considerabil, clasamentul competitorilor a fost aproape in totalitate dat peste cap, iar companiile de distributie au reorganizat la sange afacerile, unele vandute intre timp, altele fuzionate cu concurenti mai mari. "In ansamblu, cred ca industria a reusit sa castige zece procente", apreciaza Iulian Stanciu, cel care detine Asesoft Distribution si care este in prezent directorul general al magazinului de comert online eMAG.

In acest context, cum se explica o crestere a afacerilor de 45%? Acelasi Asesoft care a ajuns la incasari de 145 de milioane de euro in 2010 si un profit de 3,5 milioane de euro, fiind tocmai compania care a reusit o asemenea performanta, se astepta inca de la jumatatea anului trecut la afaceri mai mari prin comparatie cu 2009, pe baza rezultatelor din primele luni, dar nu mai mult de 30% crestere. Si-a depasit insa asteptarile de atunci, cel mai probabil in detrimentul altor competitori care nu au putut tine pasul cu piata si au continuat sa piarda.

Din cel mult 700 de milioane de euro, cat a avut piata in 2010, cam 21% au revenit Asesoft, in conditiile in care in anul precedent, avea o cota de aproape 17%. Diferenta de patru puncte procentuale s-a resimtit in afacerile altora, poate chiar din randul celor mari precum Scop Computers, care dupa ce a incheiat 2009 cu afaceri in scadere de la 117,1 milioane de euro pana la 81,5 milioane de euro a vandut o participatie de 51% din companie catre polonezii de la ABC Data pentru 5 milioane de euro, Mobile Distribution, Aline Distribution sau RHS Company, care a fuzionat cu Tornado, dar mai ales in randul celor mici, care in fata dificultatilor economice s-au vazut nevoiti chiar sa iasa din piata.

Dincolo de strategia de eficientizare a operatiunilor, Razvan Ziemba, directorul general al Asesoft, explica avansul, despre care crede ca se va mentine si in 2011, pana la o cifra de afaceri de 165 de milioane de euro, prin proiectele si parteneriatele noi cu distribuitorii din zona clientilor guvernamentali, a corporatiilor si a intreprinderilor mici si mijlocii. "Ne-am orientat pe zona de business, ceea ce vom face si in acest an", mai spune managerul. Practic, businessul de distributie se construieste pe de-o parte din zona de retail, cifre care se vad in final in vanzarile comerciantilor, iar pe de alta parte de la corporatii si sectorul public, segmente care anul trecut au inceput sa dea drumul la investitii, dupa spusele lui Stanciu. In retail, situatia n-a fost tocmai buna anul trecut.

Cu exceptia electrocasnicelor mici, care au avut o crestere foarte mica, pana la 98,7 milioane de euro, potrivit Gfk Romania, restul segmentelor s-au diminuat considerabil pe parcursul anului. Electrocasnicele si produsele foto, spre exemplu, au pierdut mai bine de 100 de milioane de euro, ajungand la 278,8 milioane de euro anul trecut, in timp ce produsele IT au scazut de la 356,6 la 316,7 milioane de euro.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
it,
asesoft,
distributie,
afaceri
/business-hi-tech/it/distributia-it-c-ce-se-ascunde-in-spatele-cresterii-asesoft-7977374
7977374
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.