Noua viaţă a şobolanului corporatist (GALERIE FOTO)

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 02 noiembrie 2014 126 afişări

Supuse capriciilor vremii sau celor care le vandalizează din invidie, creaţiile artiştilor stradali au uneori şansa de a fi salvate şi restaurate, ajungând să fie expuse în altă parte.

O asemenea şansă a avut o lucrare a lui Banksy, ce reprezintă un şobolan cu un marker în lăbuţe care părea să fi scris pe peretele unei pensiuni din San Francisco "This is where I draw the line" ("Aici trag eu linia"). Lucrarea, restaurată cu grijă, a suscitat interes şi a ajuns să fie expusă în cele din urmă în clădirea U.S. Bank Tower din Los Angeles, unde-şi au birourile diverse corporaţii, scrie San Francisco Chronicle.

Specialiştii care s-au ocupat de recuperarea ei au considerat că astfel se transmite mai bine protestul împotriva establishmentului capitalist din lucrările artistului. Şobolanul va pleca totuşi din clădirea de birouri la sfârşitul lunii noiembrie, urmând a fi găzduit de un centru non-profit de artă din San Francisco.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/noua-viata-a-sobolanului-corporatist-galerie-foto-13485254
13485254
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.