Melodia zilei: Zdob şi Zdub - Moldovenii s-au născut

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 27 ianuarie 2013 742 afişări

Moldovenii de la Zdob şi Zdub au lansat în această săptămână single-ul şi videoclipul "Moldovenii s-au născut", piesă inclusă în cel mai nou material discografic al trupei, al şaptelea din cariera lor muzicală.

Albumul "Basta Mafia", editat de Media Pro Music, conţine 13 piese, printre care "Trece Vremea Omului", "Nistru", "Good Bye", "F-S-S-O" şi "The Holy Fuel", dar şi doua bonus tracks. Albumul va fi promovat într-un turneu naţional care va cuprinde 18 oraşe din România. Concertul care a deschis turneul a avut loc sâmbătă, 26 ianuarie la Constanţa.

Piesa "Moldovenii s-au născut" a fost scrisă de Andrei Copoţ şi Roman Iagupov, aranjamentul muzical fiind realizat de bass-chitaristul formaţiei, Mihai Gîncu, şi de producătorul german Marc Elsner. Iniţial, piesa a apărut în limba engleză, fiind inclusă în albumul "Basta Mafia", lansat la începutul lui 2012 la casa de discuri germană Asphalt Tango Records. Varianta piesei în limba română este primul single de pe noul album lansat în România de către Media Pro Music. Albumul va fi lansat şi în Rusia, sub sigla companiei Soyuz Music.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/muzica/melodia-zilei-zdob-si-zdub-moldovenii-s-au-nascut-10524074
10524074
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.