La 22 de ani devine cea mai vândută cântăreaţă din SUA (VIDEO)

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 11 martie 2012 84 afişări

Solista de country-pop Taylor Swift a ajuns pe primul loc în Top Billboard 40 Money Makers, cu câştiguri de circa 35,7 de milioane de dolari în 2011 pe piaţa americană, mai mult decât orice alt cântăreţ sau trupă.

Taylor Swift a avut anul trecut peste 1,8 milioane de discuri vândute, 7,8 milioane de piese descărcate legal de pe internet şi 89 de spectacole, care au generat venituri totale de 88,5 milioane de dolari numai în SUA şi un profit de 29,8 milioane de dolari. Topul contabilizează şi încasările din drepturi de autor pentru folosirea sub licenţă a înregistrărilor, dar nu şi pe cele din sponsorizări sau vânzări de obiecte promoţionale.

Cei de la U2 se situează pe locul al doilea, cu câştiguri de 32 de milioane de dolari, graţie în special turneului lor mondial 360°, care a generat încasări de 91,5 milioane în 2011. Pe locul al treilea este muzicianul de country Kenny Chesney, cu 29,8 milioane, urmat de Lady Gaga, cu 35,3 milioane. Cântăreaţa britanică Adele s-a situată doar pe locul 10, în ciuda faptului că albumul ei "21" a realizat performanţa record de a rămâne timp de 23 de săptămâni pe locul 1 în topul Billboard 200, iar solista a cucerit şase premii Grammy.

În top 40 figurează şi Lil Wayne, Kanye West, Katy Perry, Rihanna sau Britney Spears, precum şi trupe ca The Beatles, Motley Crue, Rush sau Backstreet Boys.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/muzica/la-22-de-ani-devine-cea-mai-vanduta-cantareata-din-sua-video-9387278
9387278
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.