Cel mai pertinent criteriu in evaluarea unor astfel de oameni pare a fi masura in care au stiut sa se identifice cu statul si sa ii serveasca interesele.

Pe langa acest criteriu intervin altele: in ce masura au acordat prioritate eficacitatii practice pe termen scurt sau, dimpotriva, riscand oprobriul, si-au asumat riscul de a avea dreptate mai tarziu, spre binele natiei.

Utila pentru a furniza cititorilor elementele unei astfel de evaluari este recenta „Enciclopedie a sefilor de stat ai Romaniei”, care ii prezinta pe detinatorii puterii supreme in Romania, de la intemeierea statului modern pana astazi, de la A. I. Cuza la Traian Basescu.

In rastimpul de un secol si jumatate scurs de la constituirea statului national, in varful piramidei puterii s-au succedat 15 personalitati, care au purtat nu mai putin de 10 titulaturi: domnitor, rege, presedinte al Prezidiului Marii Adunari Nationale, presedinte al Consiliului de Stat, presedinte al Republicii Socialiste Romania, presedinte al Consiliului Frontului Apararii Nationale, presedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala, presedinte sau presedinte interimar al Romaniei.

Formula enciclopedica se dovedeste inspirata, fiind esentiala pentru sistematizarea unei informatii bogate. Toti actorii cartii sunt masurati cu acelasi, necesar pentru comparatie, „pat al lui Procust”: familie, studii, cariera profesionala si politica, impliniri si esecuri.

Un instrument auxiliar oferit cititorilor pentru a-si putea contura propria evaluare il constituie „Cuvantul inainte” al autorului, in fapt o schita a evolutiei constitutionale a tarii, de la monarhia constitutionala pana la perioada tranzitiei post-comuniste.

Nicolae C. Nicolescu, „Enciclopedia sefilor de stat ai Romaniei”, Editura Meronia, Bucuresti, 2008