Reţeta franţuzească a traiului bun pe datorie

Autor: Daniel Nicolescu Postat la 25 martie 2012 39 afişări

O carte amuzantă şi "rea", plină de piruete stilistice, cu fraze lungi şi topică stufoasă, cum se întâmplă adesea printre autorii francezi, mai vechi sau mai noi. Cu toate acestea, autorul chiar are o grămadă de lucruri de spus şi reuşeşte să le comunice eficient.

Jacques-Gilbert Ymbert (1786-1846) a fost înalt funcţionar al statului francez în timpul Restauraţiei, dar şi autor a numeroase pamflete şi vodeviluri, adică articole literare uşoare, cu mare priză la public. Scris la începutul secolului al XIX-lea, acest eseu-pamflet tradus şi publicat recent de editura Art demontează meticulos, ingenios şi cu umor (atunci când nu e vorba, pur şi simplu, de cinism) mecanismele de funcţionare ale societăţii. O societate care, iată, pare neschimbată în principiile ei fundamentale, în viciile şi problemele ei morale şi economice, deşi de la momentul analizei s-au scurs aproape două veacuri.

Pentru Ymbert, temelia ordinii sociale înseamnă să faci datorii şi să nu le mai restitui. Să zicem că eşti un tânăr "cumsecade", fără probleme comportamentale sau de statut majore. Cu toate acestea, din păcate, nu reuşeşti cu niciun chip să faci avere şi să trăieşti pe picior mare. De ce? Pentru că societatea e alcătuită astfel încât cupiditatea şi ambiţia unora îi afectează pe ceilalţi. Lumea e făcută din asupritori şi asupriţi, din şmecheri şi păcăliţi. Concluzia? Statul are o datorie perfect justificată faţă de dumneavoastră, pentru că dumneavoastră sunteţi cel care se află, într-un fel sau altul, la originea prosperităţii ţării. Nu pentru că aţi produce bunuri şi plusvaloare, ci pentru că, de pildă, selecţionând cu isteţime cele mai bune produse, incitaţi masele să consume (în acest capitol, Ymbert înalţă un adevărat imn dandysmului).

Şi-atunci, cum puteţi să vă recuperaţi confortul pe care vi l-ar fi putut oferi o avere legitimă? Pur şi simplu trăind pe credit. Împrumutându-vă, făcând datorii peste datorii şi iniţiindu-vă în arta de a vă duce creditorii cu preşul. În loc să faceţi asta la întâmplare, luaţi "manualul" lui Ymbert şi deveniţi un datornic cu ştaif.

Jacques-Gilbert Ymbert, "Arta de a-ţi face datorii", Editura Art, Bucureşti, 2012

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/carte/reteta-frantuzeasca-a-traiului-bun-pe-datorie-9434195
9434195
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.