António Lobo Antunes, unul dintre cei mai importanţi scriitori portughezi contemporani, se "joacă" în toate operele sale romaneşti cu stilul tradiţional, cu naraţiunea liniară şi cu ordinea naturală a lucrurilor, perturbându-le, potrivit propriilor mărturisiri, printr-un exerciţiu de "delir controlat". Obişnuit să desacralizeze valorile societăţii portugheze şi să judece, fără concesii, tabuurile morale ale lumii contemporane, Antunes continuă şi în acest "roman" să demaşte trivialitatea, meschinăria şi ipocrizia.

Iar ecourile nu se opresc aici: găsim, în acest labirint de obsesii care este "Arhipelagul insomniei", multe dintre personajele şi temele precedentelor sale romane, îmbogăţite, rafinate, cu un plus, parcă, de profunzime. Ne aflăm pe o moşie din zona Alentejo, unde asistăm la tragedia extincţiei unei familii, pe vremuri prosperă, şi la un întreg cortegiu de eşecuri, determinate de lipsa dragostei şi de însingurare.

António Lobo Antunes, "Arhipelagul insomniei", Editura Humanitas Fiction, Bucureşti, 2012