Mesaj aparţinând, cum altfel?, tot unui pasionat de cultură şi artă, dar, fatalitate!, personaj negativ. Aparent negativ? Thrillerul cu nuanţe conspiraţionist-culturale, grefat în lumea reală - oraşe, locuri, muzee, organizaţii - mi se pare a fi reţeta contemporană pentru succes, iar Dan Brown are o abilitate înnăscută în a combina tainiţele Florenţei cu picturile lui Botticelli, cu opera lui Dante şi cu cisternele Istanbulului.

În general urăsc recenzorii care povestesc cartea în trei sferturi din text, aşa că nu o să dau prea multe amănunte amănunte legate de intrigă şi personaje. Dar veţi găsi Miliardarul Într-o Ureche, Oficialii De Nepătruns, Femeia Mai Mult Sau Mai Puţin Fatală, Şeful Organizaţiei Secrete, ba chiar şi Ţiganca Care Vinde Flori; de prisos să mai spun că până la final nimeni nu va rămâne ceea ce pare a fi. Şi mă aştept ca în următoarea perioadă străzile Florenţei - un oraş minunat! - să gazduiască destui pasionaţi care să rătăcească între Palazzo Vecchio, Giardino di Boboli şi baptisteriu (hint: uşa aceea este cu adevărat o operă de artă) pe urmele lui Langdon. Sau prin Veneţia. Sau prin Istanbul.

Un cârcotaş i-ar reproşa autorului acţiunea care demarează cam lent sau poate o anume subţirime a poveştii, redusă şi dusă cumva spre arhetipuri, dar eu nu o să o fac, deşi pot să admit că "Inferno" nu o să fie un punct nodal în literatură şi nici nu o să aibă ecourile "Codului lui Da Vinci". O să mă mulţumesc să spun că subiectul - suprapopularea, dezvoltarea explozivă a speciei umane - este surprinzător, actual, interpretabil, menit să creeze discuţii şi dispute. Nu m-am hotărât dacă finalul cărţii este sau nu un happy-end. Şi vă recomand "Inferno" ca fiind cartea care poate asigura o trecere plăcută de la agitaţia vacanţei la agitaţia biroului.

Dan Brown - "Inferno", Grup Editorial Rao, Bucureşti, 2013