Fetita din Yemen care voia sa vada marea

Autor: Daniel Nicolescu Postat la 30 ianuarie 2011 94 afişări

Nojoud Ali este autoarea morala a acestei carti si personajul ei principal. Este eroina unei povesti din mileniul III al erei noastre, o poveste care pare insa smulsa din intunericul mileniului III inainte de Hristos.

Nojoud s-a nascut in Yemen, o tara cu istorie milenara, care pe vremuri era denumita Arabia fericita - Arabia Felix. "Inalta de-o schioapa, Nojoud nu este nici regina, nici vreo printesa. E o fata normala, cu parinti si o droaie de frati si surori. Ca toti copiii de varsta ei, adora sa se joace de-a v-ati ascunselea si e innebunita dupa ciocolata. Ii place sa faca desene colorate si viseaza sa semene cu broasca testoasa de apa, caci nu a vazut niciodata marea. Cand surade, ii apare o gropita pe obrazul stang", ne povesteste Delphine Minoui, ziarista franceza care i-a ascultat destainurile.

Fetita a fost casatorita, nu doar impotriva vointei ei, ci chiar fara sa fie instiintata, inainte sa fi implinit varsta de 10 ani. Obiceiurile locului, cutumele religioase si mentalitatile anchilozate fac posibile astfel de casatorii aberante, pe care legea nu are, inca, puterea sa le curme. Asa ca Noujoud se vede silita sa plece din capitala yemenita Sanaa, unde locuia impreuna cu familia, in indepartatul sat Khardji, unde se afla locuinta sotului ei, Faez Ali Thamer. Desi acesta i-a promis solemn tatalui lui Nojoud (cel care a parafat mariajul) ca nu se va atinge de micuta pana cand aceasta nu va deveni nubila, isi incalca promisiunea de indata ce ajunge in satul sau natal. Incepe, atunci, pentru mica exilata, o serie de inimaginabile scene de tortura sexuala si de umilinte zilnice.

Remarcabila in aceasta poveste nu este atat tragedia fetei (un fapt aproape curent in respectiva zona a globului), cat energia acesteia, vointa ei supraumana de a-si depasi conditia de sclava moderna. Ajunsa, in urma unei calatorii de convenienta, la rudele ei din capitala, Nojoud evadeaza din bratele mizerabilului ei consort si se refugiaza in tribunalul din Sanaa, de unde este hotarata sa nu plece pana nu va obtine divortul. Cu un avocat abil si un judecator de sedinta intelept si cu suflet mare, obtine castig de acuza si creeaza un precedent notabil in jurisprudenta yemenita. Intreaga presa a lumii a aclamat-o, a ajuns pe prima pagina a ziarelor din SUA si Europa. Din pacate, pentru ea copilaria a inceput acolo unde congenerele ei si-o ispravisera, iar acest decalaj nu va putea fi anulat de nicio justitie din lume.

Delphine Minoui, "Divortata la 10 ani", Editura Pandora M, Bucuresti, 2011

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/carte/fetita-din-yemen-care-voia-sa-vada-marea-7930478
7930478
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.